Linkuri accesibilitate

Avertisment ONU: Afganistanul riscă o criză economică „fără precedent” în lipsa ajutoarelor financiare externe


Kabul, Afganistan, 9 septembrie 2021.
Kabul, Afganistan, 9 septembrie 2021.

Emisarul ONU pentru Afganistan a avertizat că dacă țării i se taie accesul la ajutoare financiare externe, economia se va prăbuși, odată cu ordinea socială. Trimisul special al ONU în Afganistan, Deborah Lyons, a declarat joi în Consiliul de Securitate, că noua guvernare taliban trebuie să aibă o șansă de a demonstra că se poate reforma și poate guverna țara, respectând drepturile omului.

Fără finanțare externă, „milioane de omeni ar putea fi condamnați la sărăcie și foamete, ceea ce va genera un val masiv de refugiați, dând țara înapoi cu generații” a mai spus joi emisarul ONU.

Peste 75% din bugetele fostelor guvernări pro-occidentale de la Kabul erau din ajutoare financiare externe, care au fost sistate odată cu venirea la putere a milițiilor taliban, la mijlocul luni august.

Totodată, Statele Unite au înghețat o mare parte din activele băncii centrale afgane de 10 miliarde de dolari.

Între timp, de pe aeroportul din Kabul au decolat primele zboruri comerciale, cu acordul milițiilor taliban. Primul zbor comercial internațional, de la venirea la putere a talibanilor și retragerea trupelor internaționale conduse de Statele Unite, a transportat peste 100 de persoane.

XS
SM
MD
LG