Linkuri accesibilitate

ONU poartă discuții privind deblocarea exporturilor de cereale din Rusia și Ucraina


Națiunile Unite au anunțat că un oficial de rang înalt al organizației a avut „discuții constructive” la Moscova cu privire la facilitarea exporturilor de cereale și îngrășăminte rusești pe piețele mondiale. Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a declarat că emisarul ONU, Rebecca Grynspan, a purtat discuții cu prim-vicepremierul rus Andrei Belousov. Grynspan se află acum la Washington pentru discuții pe aceeași temă „cu scopul principal de a aborda insecuritatea alimentară globală în creștere”, a declarat Dujarric.

Ambasadorul american la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat că Statele Unite sunt pregătite să ofere „scrisori de confort” companiilor de transport maritim și de asigurări pentru a facilita exporturile de cereale și îngrășăminte rusești. Ea a precizat că grânele și îngrășămintele rusești nu au fost sancționate direct de Statele Unite, dar „companiile sunt puțin nervoase și suntem pregătiți să le oferim scrisori de confort dacă acest lucru va contribui la încurajarea lor”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Rusia a împiedicat exportul a 22 de milioane de tone de cereale ucrainene, o mare parte din acestea având ca destinație Orientul Mijlociu și Africa. Totodată, Kievul spune că Rusia „încearcă să arunce vina asupra Ucrainei”, iar invazia sa ar amenința să agraveze penuria de alimente la nivel mondial.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG