Linkuri accesibilitate

Orhan Pamuk: „Încerc să privesc viața cu ochii altor oameni”


Orhan Pamuk

Scriitorul turc Orhan Pamuk a fost distins, în 2006, cu Premiul Nobel pentru Literatură „pentru faptul că, aflat în căutarea melancolicului suflet al orașului său natal, Istanbul, a descoperit noi simboluri în ciocnirea și interacțiunea dintre diferite culturi”. Cărțile care i-au adus celebritatea sunt: „Mă numesc Roșu”, „Istanbul”, „Cartea neagră”, „Muzeul Inocenței”.

Deși a devenit cunoscut, primul rând, ca un iscusit romancier, Pamuk este, mai ales, un aprig apărător al valorilor democrației și libertății de opinie, care nu s-a lăsat intimidat nici de procese, nici de insulte, ba chiar ameninţări cu moartea.

Pamuk a fost primul care a scris, în 2005, despre genocidul împotriva armenilor și kurzilor în timpul Imperiului Otoman, autoritățile l-au acuzat de faptul că afirmațiile sale lezează demnitatea națiunii turce.

În ziua în care scriitorul turc a devenit laureat al Premiului Nobel, Franța a adoptat o lege care prevede o amendă de 45.000 de euro sau un an de detenție pentru cei care refuză să recunoască genocidul armenilor. Drept răspuns, Turcia a adoptat o lege care prevede o pedeapsă cu trei ani de închisoare pentru cei care neagă genocidul musulmanilor în Algeria franceză.

În luna iunie, la Sarajevo, a avut loc premiera spectacolului „Zăpada”, în regia lui Dino Mustafić, o dramatizare a romanului cu același nume a lui Pamuk. Scriitorul turc, care a asistat și el la premieră, și-a împărtășit impresiile într-un interviu, realizat, la Sarajevo, de Jovana Georgievski, pentru serviciile Balcanic și Rusesc ale Europei Libere.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:59 0:00
Link direct

Orhan Pamuk: A fost un spectacol minunat. Am reușit să fac o mulțime de fotografii. Evident, eu nu vorbesc bosniaca, dar nu m-am plictisit nici pentru o clipă, chiar dacă cunoșteam prea bine toată povestea. Și asta nu doar pentru că am scris-o chiar eu (acum aproape 20 de ani, apropo), iar, în urmă cu o lună, am analizat minuțios acest roman împreună cu studenții mei de la Universitatea Columbia. Atunci, realizasem într-adevăr că sunt mulți eroi și detalii pe care îi uitasem deja și a trebuit să mi-i amintesc...

Am realizat că propriile mele glume mă fac să râd...

Ce mi-a plăcut a fost atmosfera generală din scenă și muzica lui Peppino di Capri, folosită în spectacol. Una din problemele punerii în scenă a fost numărul mare de crime din roman. Regizorii spectacolului au reușit să se distanțeze de melodramă cu ajutorul muzicii, poeziei și mișcării scenice.

Spectacolul durează 3 ore și 20 de minute, ca autor, nu am cum să mă plâng însă pe una ca asta. În timpul prezentării acestui spectacol în Statele Unite, am realizat că propriile mele glume mă fac să râd. Romanul este plin de ironie. De exemplu, editorul-șef al unui ziar local afirmă că „jurnalismul modern nu relatează despre ce s-a întâmplat, dar despre ceea se va întâmpla”. Evident, este o minciună. Am savurat toate aceste detalii.

Radio Europa Liberă: Una dintre temele centrale ale romanului „Zăpada” este extremismul islamic, fundamentaliștii islamici, despre care scrieți că nu au numai calități negative, dar și pozitive. Din această cauză, în Turcia, ați fost criticat pentru faptul că i-ați „simpatiza pe islamiști”.

Orhan Pamuk: Asemenea lucruri se întâmplă adesea în cazul romanelor serioase. Sarcina unui roman este să nu facă propagandă, ci să descrie caracterele personajelor, inclusiv pe cele ale unor fundamentaliști islamici. Pentru a înțelege mai bine caracterul unui personaj, trebuie să-i analizezi comportamentul: cum a ajuns să omoare oameni, de ce procedează atât de josnic, de ce își riscă viața, ce anume urmărește etc. ...

Dacă demonizezi o persoană, cu siguranță nu vei reuşi să o înțelegi niciodată...

Dacă îl privești ca pe o personalitate, s-ar putea să descoperi că are și calitățile bune. Chiar dacă nu ești de acord, în principiu, cu sistemul său de valori, poţi constata că este o persoană plină de curaj, de exemplu. În schimb, dacă demonizezi o persoană, cu siguranță nu vei reuşi să o înțelegi niciodată. Cred că un scriitor nu are dreptul să strige: „Demonul, demonul, demonul!”. Nu mai e literatură, e deja propagandă. În literatura, încerci să creezi un personaj fără să pierzi poziția secularistă, păstrând echilibrul și propunându-i cititorului și alte puncte de vedere, pentru a construi astfel tabloul de ansamblu.

Sarcina scriitorului nu este să-i acuze pe oameni pentru lipsa lor de etică. Cel puțin, acesta este principiul după care mă ghidez eu. Chiar dacă am de-a face cu unul dintre cei mai dezgustători eroi, voi încerca să mențin echilibrul și să-i dezvolt personalitatea pe toate direcțiile. Evident, nu te poți identifica pe deplin cu o persoană mult prea diferită de tine însuți. Și acest lucru se referă nu numai la fundamentaliștii islamici. Dacă ești bărbat, va fi foarte dificil să te identifici cu sentimentele unei femei. Eu o întreb mereu pe prietena mea: ce simte în legătură cu una sau alta, cum s-ar simți dacă s-ar întâmpla așa sau așa... Încerc mereu să privesc viața prin ochii altor oameni. Bineînțeles, cu excepția primelor mele romane, care erau oarecum mai autobiografice.

Radio Europa Liberă: Eroi romanele dvs. sunt reprezentanți ai diferitor clase sociale. Cum reușiți să găsiți puncte comune cu personaje care sunt foarte diferite de dvs.?

Orhan Pamuk: Cartea „Ciudățeniile din mintea mea” relatează povestea unor vânzători de stradă. Evident, eu nu sunt un vânzător de stradă, dar am petrecut mult timp stând de vorbă cu diverși târgoveți: de iaurt, orez, boza, pui... Am făcut investigații, le-am luat interviuri. Este felul în care lucrez.

Un scriitor ar trebui judecat în funcție de cât de mult încearcă să se identifice cu personajele pe care le redă, cât de mult evită clișeele...

Cred că un scriitor ar trebui judecat din punct de vedere etic, în funcție de cât de mult încearcă să se identifice cu personajele pe care le redă, cât de mult evită clișeele și se concentrează pe individualitatea personajelor sale. Nu contează dacă e vorba de femeie sau bărbat.

Când scriam „Ciudățeniile din mintea mea” eram preocupat de faptul să prezint un punct de vedere feminin asupra lucrurilor. În roman, sunt trei surori, la fel cum au fost și în familia mea, mama și cele două mătuși ale mele, care s-au născut într-o familie din clasa de mijloc. Îmi amintesc foarte bine cum cele trei femei ședeau, tricotau și râdeau de soții lor. În carte, am redat acest spirit prin intermediul celor trei surori din clasa de jos. Am încercat să redau ce simt femeile când gătesc, spală blide sau prepară boza la bucătărie...

Mi-am amintit un banc. Pe când abia începusem să fiu publicat, nu mă simțeam câtuși de puțin un „feminist”. Credeam că nu pot fi pentru că sunt bărbat. Cu toate acestea, când am ajuns să călătoresc din oraș în oraș, ca să-mi prezent cartea, am realizat că „sunt un feminist”.

Limitarea drepturilor femeilor este una dintre ocupațiile preferate ale politicienilor turci. În Islam, aceasta este o problemă foarte controversată. În anii 1990, guvernul turc, din nefericire, a declarat că, dacă o femeie dorește să poarte hijab, ea nu mai poate urma studii universitare. Era o nedrepte, evident. Și dacă o femeie vrea să poarte hijab? În „Muzeul Inocenței”, subliniez faptul că reprimarea dreptului la alegere este o injustiție. Mulți dintre prietenii mei mi-au spus că aș lua apărarea unor lideri autoritari. Întotdeauna am răspuns: „Nu, eu scriu despre realitate. Sarcina mea nu constă în a ascunde greșelile altora, ci de a scrie despre aceste greșeli”. Sunt un secularist și un democrat în același timp și nu cred că aceste concepte se contrazic. Cred totodată că niciuna din aceste noțiuni nu trebuie apărată cu baioneta.

Limitarea drepturilor femeilor este una din ocupațiile preferate ale politicienilor turci...

Radio Europa Liberă: Potrivit rezultatelor scrutinului repetat pentru funcția de primar al orașului Istanbul, a învins de Ekrem Imamoğlu, un reprezentant al Partidului Popular Republican de opoziție și principalul oponent al președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan. Imamoğlu a declarat că poporul turc a reușit să „refacă democrația” în Turcia. Sunteți de acord cu această afirmație?

Orhan Pamuk: Rezultatele alegerilor din Istanbul mă bucură, deoarece acestea au demonstrat că, în Turcia, secularismul poate fi obţinut în urma unui scrutin. Acest lucru este foarte important, deoarece până acum acest secularism era instaurat doar cu forța armatei. Aceste alegeri sunt dovadă a faptului că cetățenii sunt mai seculariști decât statul. Nu pot descrie în cuvinte cât de importantă este această victorie pentru mine. Locuitorii orașului Istanbul au ales un social-democrat. Sunt fericit că oamenii au decis să apere secularismul. Dar, de asemenea, cred că, la Istanbul, oamenii sunt astăzi mult prea optimiști și uşor cam naivi. Declarația lui Imamoğlu, potrivit căreia „procesul de votarea a reparat democrația”, este un slogan bun, dar cred totuși că ne așteaptă o luptă îndelungată înainte.

Există foarte multă nedreptate în Turcia: sistemul juridic nu este foarte eficient, există corupție... guvernul, care face lucruri murdare și-i închide pe toți în închisoare, continuă să câștige 44% din voturi. Prin urmare, nu sunt foarte optimist.

De ce ar trebui să mă duc în America și să încep să scriu în limba engleză, dacă pot să locuiesc în Turcia și să scriu în limba turcă?...

Cred că Turcia de astăzi este, din punct de vedere cultural, mai aproape de Vest decât de Est. Cu toate acestea, în ceea ce privește politica - în fiecare zi, în fiecare an, în fiecare lună - opțiunile pro-occidentale și anti-occidentale alternează continuu în țară. Ne orientăm ba spre dreapta, ba spre stânga, în timp ce Turcia are probleme cu NATO, probleme cu Europa. Acestea sunt, bineînțeles, probleme ce țin de relația Est-Vest, sunt probleme de ordin politic.

Radio Europa Liberă: În 2005, autoritățile au intentat un dosar împotriva dvs. pentru „lezarea demnității națiunii turce”, în urma unui interviu pe care l-ați oferit unui ziar elvețian. Ați plecat apoi în SUA și ați locuit acolo ceva timp. De ce ați decis să vă întoarceți totuși la Istanbul?

Orhan Pamuk: Deși predau la o universitate americană, sensul vieții mele nu este obținerea Green Card-ului. Între Istanbul și New York aleg orașul meu natal. Am crescut aici, oamenii vorbesc limba mea maternă aici. De ce ar trebui să mă duc în America și să încep să scriu în limba engleză, dacă pot să locuiesc în Turcia și să scriu în limba turcă?

(Traducere: Diana Benea)

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG