Linkuri accesibilitate

Palestinienii caută refugiu în timp ce Israelul încercuiește un comandant Hamas


Refugiați palestinieni la Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, 7 decembrie 2023. ONU spune că mulți fugari dorm pe stradă, fiindcă nu sunt destule corturi (REUTERS/Saleh Salem)
Refugiați palestinieni la Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, 7 decembrie 2023. ONU spune că mulți fugari dorm pe stradă, fiindcă nu sunt destule corturi (REUTERS/Saleh Salem)

Israelul a continuat joi luptele împotriva militanților Hamas în cele mai mari orașe din Gaza și a declarat că a atacat zeci de ținte.

Israelul a declanșat războiul împotriva Hamas, organizație considerată teroristă de SUA și Uniunea Europeană, după atacurile-surpriză din 7 octombrie care au dus la moartea a 1200 de persoane și răpirea altor 240.

Între timp, civilii palestinienii luptă pentru supraviețuire, într-o situație pe care Organizația Națiunilor Unite a descris-o ca fiind „apocaliptică”.

Locuitorii din Gaza City s-au înghesuit în orașul vecin Rafah, la granița cu Egiptul, conform instrucțiunilor transmise de armata israeliană cu ajutorul unor fluturași sau prin mesaje online prin care li s-a spus că vor fi în siguranță acolo. Dar ei se tem în continuare după ce armata israeliană a atacat miercuri o casă din această zonă ucigând 15 persoane, după cum informează oficialii din domeniul sănătății din Rafah.

Israelul a anunțat joi că a ucis mai mulți bărbați înarmați în cel mai mare oraș din sudul Fâșiei Gaza, Khan Younis, inclusiv doi militanți care au ieșit trăgând dintr-un tunel, la o zi după ce trupele israeliene au ajuns în centrul orașului. Comandații aripii armate a grupării Hamas, Brigăzile al-Qassam, declaraseră anterior că luptele au fost aprige.

„Nu va mai dura mult până când îl vom captura”

Oficiali palestinieni din domeniul sănătății au declarat că un atac aerian israelian a ucis patru persoane într-o locuință din tabăra de refugiați Nusseirat, în centrul Fâșiei Gaza, în cursul nopții, iar un alt atac a ucis două persoane în Khan Younis joi dimineața.

Locuitorii din orașul Gaza, în nord, au raportat bombardamente toată noaptea și schimburi de focuri susținute în Shejaia și în tabăra de refugiați Jabalia, mai la nord, precum și bombardamente într-un alt district, Sabra.

Israelul a declarat că a efectuat un raid asupra unui complex Hamas din Jabalia, ucigând mai mulți bărbați înarmați și localizând o rețea de tuneluri, o zonă de antrenament și un depozit de arme.

În Khan Younis, forțele israeliene au încercuit casa liderului Hamas Yahya Al-Sinwar, a declarat miercuri seara premierul Benjamin Netanyahu. „Nu va mai dura mult până când îl vom captura”, a spus el într-o declarație video. Armata israeliană spune că mulți lideri și luptători Hamas sunt ascunși în tuneluri subterane.

Situație „apocaliptică”

Avioanele de război israeliene au bombardat, de asemenea, ținte de-a lungul întregii fâșii de coastă, care este dens populată. WAFA, agenția oficială palestiniană de știri, anunța miercuri noaptea că cel puțin 17 persoane au fost ucise într-un atac aerian israelian asupra unei case din Maghazi, în centrul regiunii.

Al Jazeera, televiziune cu sediul în Qatar, a declarat că un bombardament israelian asupra taberei Jabalia din nordul Gaza a ucis 22 de rude ale corespondentului său din Gaza, Moamen Al-Sharafi.

„Îngrozitorul eveniment s-a petrecut astăzi în tabăra de la Jabalia, unde familia lui Moamen s-a refugiat, soldându-se cu uciderea tatălui său, a mamei, a celor trei frați și a copiilor săi", a precizat Al Jazeera într-un comunicat, precizând că „va urma toate căile legale pentru a-i trage la răspundere pe toți cei responsabili de această crimă”.

ONU a declarat că situația din Gaza este „apocaliptică”, existând riscul ca ambele părți să comită încălcări grave ale drepturilor omului.

Secretarul general al organizației, António Guterres, a făcut apel la „declararea unui armistițiu umanitar” printr-o procedură de urgență, rar folosită în istoria ONU.

Biroul umanitar al ONU a declarat miercuri că majoritatea persoanelor fără adăpost din Rafah, la aproximativ 13 km la sud de Khan Younis, dormeau pe stradă din cauza lipsei de corturi, deși ONU a reușit să distribuie câteva sute de corturi.

În timp ce o parte din ajutoare au intrat în Gaza din Egipt prin punctul de trecere Rafah, agravarea ostilităților după colapsul armistițiului de o săptămână, la 1 decembrie, a împiedicat distribuirea acestora, se arată în raportul ONU.

XS
SM
MD
LG