Scena este șocantă: în deplasare preelectorală prin Franța, odată ajuns în fața grupului de localnici reuniți în piața satului Tain-l’Hermitage (departamentul Drôme), un om l-a pălmuit pe șeful statului francez, făptașul fiind imediat placat la sol și arestat de oamenii din paza apropiată a lui Emmanuel Macron.
Le Monde scrie că respectivul făptaș prezintă solide simpatii pentru extrema dreaptă. Libération face la rândul său portretul „pălmuitorului”: pasionat de artele marțiale și fascinat de rețelele sociale fascistoide (la fachosphère). În realitate, conform Le Figaro, nu una ci două persoane au fost arestate, care ar fi niște geeks, pasionați de Evul Mediu, cu un profil cât se poate de improbabil și care n-au nimic de-a face cu terorismul.
L'Humanité, ziarul partidului comunist francez, precizează că făptașul a strigat sloganul regaliștilor francezi: « Montjoie ! Saint Denis ! » În partea cealaltă a spectrului politic, publicația extremei drepte, Valeurs Actuelles, apropiată de Marine Le Pen, subliniază că Macron a relativizat de îndată importanța incidentului, spunând că e vorba limpede de «fapta izolată» a unor «indivizi ultraviolenți». În teorie, cei doi riscă până la trei ani închisoare și 45.000 euro amendă.
O palmă (uno schiaffo) dată lui Macron face să revină spectrul violenței politice, scrie la Roma La Repubblica.
La Milano, Corriere della Sera îi face pe cei doi arestați direct „monarhiști” și este vorba deja în titlu de „palme” (schiaffi), la plural. Palma primită este Ohrfeige pentru Süddeutsche Zeitung și Frankfurter Allgemeine Zeitung, care spune că Macron a fost “pălmuit de un trecător” (Passant ohrfeigt Präsident Macron).
La Moscova, Izvestia o formulează foarte sec, spunând că un bărbat “l-a lovit în față pe președinte” (ударил президента по лицу).
„Pljuska” este palma pentru Jutarnji List, la Zagreb, altfel zis: din cea care face «pleosc»! Înapoi în Franța, săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné , care apare miercurea, a pus astăzi pe întreaga primă pagină un mare titlu cu un joc de cuvinte despre palma primită de Macron, care spune, suspinând: „Ce Tour de France, j'en ai déjà ma claque.” Altfel zis, aproximativ: „În acest Tour de France mi-am luat-o deja.”
Vive la Francophonie
În schimb, în Bulgaria, unde Trud scrie despre asta, 24 Ceasa alege un alt subiect și scrie despre planul lui Macron de a pune franceza pe planul întâi în Europa, anul viitor, când Franța va prelua, pentru șase luni, președinția rotativă a UE. În Bulgaria, presa găsește că e un subiect important, deoarece Bulgaria face parte, ca și România, din „La Francophonie”, o reușită mai veche a fostului președinte francofil Jeliu Jelev, pe care îl simpatiza François Mitterrand. Ficțiunea este, așadar, că franceza e „limbă de cultură” a Bulgariei (ca și a României).
Posedând șase luni președinția UE, Franța poate să impună folosirea exclusivă a francezei în instituțiile UE. Asta deoarece, după ieșirea Marii Britanii din UE, engleza nu mai e limbă oficială. Se amintește deseori că engleza rămâne limbă oficială în Irlanda și Malta, dar realitatea administrativă este alta: Irlanda și Malta au ales ca limbi oficiale în instituțiile UE gaelica și, respectiv, malteza. Chiar dacă majoritatea populației irlandeze este anglofonă, limba oficială aleasă în UE este gaelica, celta irlandeză, engleza fiind pentru irlandezi în UE doar o limbă de lucru. Așa încât, cel puțin pe plan administrativ, engleza ar putea, tehnic, să nu mai fie o limbă oficială a Uniunii Europene, chiar dacă va rămâne, în mod evident, o limbă de lucru.
Pentru jurnaliștii acreditați, asta va însemna, în prima jumătate a anului viitor, așadar, o revenire obligatorie a folosirii francezei în sala de presă. Pare incredibil acum ca încă in 1995 franceza era singura limba permisa in sala de presa a Comisiei Europene. Era de neconceput ca un ziarist in post la Bruxelles sa nu vorbească in mod curent franceza. Astăzi, asemenea specimene încep să devină o raritate.
“Palma” dată de Orbán Europei
Uniunea Europeană caută modalități de a ocoli boicotul lui Orbán în politica externă, scrie în Spania El Pais. Asta, după ce Ungaria lui Viktor Orbán a blocat din nou, prin veto, redactarea unui comunicat comun împotriva Chinei (iar la Budapesta, în ciuda protestelor, se pregătește deschiderea unei universități chineze, mai ales după ce “universitatea Soros” a fost forțată să plece și să se mute la Viena.
Ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas, a decis să ceară în mod deschis suprimarea dreptului țărilor membre de a mai folosi un veto împotriva luării de decizii majoritare în chestiunile de politică internațională.
“Luarea de ostateci trebuie să înceteze”, a spus Heiko Maas. „Trebuie să suprimăm dreptul de veto”, îl citează Süddeutsche Zeitung. „Democrațiile trebuie să știe să se apere”, a fost comentariul din Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Dar Libération, la Paris, se întreabă acum dacă asta ar fi într-adevăr de dorit, sau dacă e posibil. Corespondentul de mai multe decenii al ziarului la Bruxelles, Jean Quatremer, amintește că pentru a scăpa de obligația unanimității în votul în chestiunile de politică externă al trebui modificate tratatele europene… prin vot unanim!
“America is back”... Is it?
Pe plan diplomatic, europenii așteaptă maratonul lui Joe Biden care sosește pentru a participa la mai multe summituri și pentru a se întâlni cu Regina Elisabeta, Vladimir Putin, Recep Tayyip Erdogan, dar și cu toți liderii aleși democratic ai Europei. Poate oare Biden să salveze „Occidentul”? se întreabă Washington Post.
Liderii UE vor să creadă asta. “America is back,” le-a spus reporterrilor, luni, președintele Consiliului European, Charles Michel, ca un ecou al propriului slogan al lui Biden, după cinci ani în care Donald Trump a șubrezit treptat fundațiile alianței transatlantice. Trump, cel pe care Michael Kimmage l-a numit în The Abandonment of the West: The History of an Idea in American Foreign Policy: “primul președinte non-occidental al SUA”.
Alții sunt însă pesimiști sau sceptici. Potrivit unui nou sondaj al atitudinii europenilor, realizat de European Council on Foreign Relations, o majoritate în mai multe țări importante ale Europei consideră că proiectul european e “defect”. O majoritate consideră de asemenea că sistemul politic al SUA este “complet distrus” (“completely broken”) sau “parțial distrus” (“somewhat broken”), iar asta la câteva luni după ce Biden a devenit președinte. “Se remarcă o vastă lipsă de încredere în capacitatea SUA de a redeveni ‘lider’ al Occidentului” este concluzia consiliului.
„Amurgul Occidentului”
În timp ce Macron era pălmuit ieri de un votant pe când strângea mâini în satul Tain-l’Hermitage (Drôme), scriitorul la modă Michel Houellebecq publica, tot ieri, un comentariu pe site-ul cultural și politic britanic UnHerd: „Prăbușirea narcisistă a Franței”.
Houellebecq scrie acolo, pe obișnuitul lui ton foarte pesimist, cunoscut din romane ca Supunerea (Soumission) sau Serotonina, dar și în eseurile din Interventions 2020: “Nu e vorba de o sinucidere a Franței, ci una a Occidentului, sau mai degrabă a modernității”. “Ceea ce este autentic francez”, continua el, „e conștientizarea acestei sinucideri.”
“Mă uit în toate părțile și văd numai întuneric”, mai scrie el. Houllebecq e obsedat de ideea aceasta a declinului Occidentului, ca și psihologul canadian Jordan Peterson, acel guru pentru bărbații albi cu masculinitatea incertă. Houellebecq o și spune explicit, în afara romanelor sale, cum a făcut-o într-un interviu pentru cotidianul spaniol El Pais, cu ocazia publicării traducerii spaniole a romanului Soumission:
“In Occident, discursul masculin a dispărut. Nimeni nu mai știe ce au bărbații în cap. O ipoteză sinistră, dar verosimilă, este că bărbații nu s-au schimbat, dar au acceptat să închidă gura. Bărbatul occidental nu mai vorbește; femeia – da. Universul mental al bărbatului occidental de azi este un mister.”
Ce surprinde, așadar, și la Houellebecq, ca și la Jordan Peterson, este nu doar lamentarea în jurul presupusei ramoliri (pussification) a bărbatului, ci spaima resentimentară de femeie, văzută ca alteritate ostilă, ireductibilă.
