Linkuri accesibilitate

Pandemia de COVID-19: noi presupuneri despre cum a început și îngrijorări privind consecințele economice


În timp ce pandemia de COVID-19 își mută epicentrul în țări ale Amerciii Latine și Asiei de sud-est, continuă disputa privind rolul Chinei în izbucnirea ei, iar îngrijorările despre consecințele economice ale crizei de coronavirus cresc.

Un nou studiu al certătărorilor de la Universitatea americană Harvard sugerează că este posibil ca noul coronavirus să fi apărut în orașul chinez Wuhan încă în luna august 2019, cu câteva luni înainte de depistarea oficială a infecției. Concluzia studului pare să sprijine declarațiile occidentale despre faptul că China nu ar fi reacționat la timp la apariția virusului, anunțând prea tărziu restul lumii. China a respins această concluzie și a spus că este “ridicolă”.

Publicat pe 8 iunie, studiul universității Harvard arată că, în august 2019, s-a atestat o intensificare subită a traficului în jurul spitalelor din Wuhan, care s-a menținut până în luna decembrie. În aceeași perioadă, în orașul chinez s-au înmulțit căutările pe internet despre simptome ca “tusea” și “diereea”.

Studiul care nu a fost supus deocamdată recenziilor a fost criticat de către China. O purtătoare de cuvânt a ministerului de externe cinez, Hua Chunying, a spus că cercetarea se bazează pe date superficiale. Este “incredibil de ridicol să ajungi la o asemena concluzie, bazându-te pe observații superficiale ca volumul traficului”, a spus Hua.

Studiul care nu a fost supus deocamdată recenziilor a fost criticat de către China...

Studiul survine într-un moment în care răspândirea infecției a încetinit în cea mai mare parte a Europei Occidentale, unde guvernele ridică treptat restricțiile pentru a permite economiei să respire. Dar pandemia s-a intensificat în alte regiuni ale lumii, în special în America Latină, în Indonezia și în India, a doua cea mai populată țară, după China.

În Statele Unite, țara de departe cea mai afectată de noul coronavirus, care a cauzat aproximativ 111 mii de decese printre americani, infectând aproape 2 milioane de oameni, pandemia pare să fi atins acum platoul, creșterea încetând, deși apar mereu noi focare.

În Rusia, țata aflată pe locul trei în lume ca număr al contaminărilor, confirmând deja peste 476 de mii, autoritățile au anunțat că bilanțul morților a depășit șase mii. Moscova, orașul cel mai afectat, a ridicat de marți restricțiile de circulație, iar capitala rusă, notorie pentru penele de pe străzi, s-a umplut la loc de mașini și pietoni.

La scară globală, virusul COVID-19 a cauzat aproape 407 mii de decese, existând aproximativ 7,13 milioane de cazuri de contaminare, potrivit datelor actualizate ale universității americane Johns Hopkins.

Relaxarea restricțiilor este însoțită de o creștere a burselor în speranța unei reporniri rapide a economiei globale...

Piețele financiare mai sunt încurajate de datele statistice pentru luna mai privind șomajul din Statele Unite, care arată că șomajul s-a redus.

În ciuda acestor speranțe, Banca Mondială a avertizat într-o prognoză că milioane de oameni pot fi împinși sub linia sărăciei extreme de criza economică apărută pe fundalul epidemiei.

Într-un raport privind perspectivele economice globale, publicat pe 8 iunie, Banca Mondială anticipează că economia globală se va reduce cu 5,2 % anul acesta. Va fi cel mai mare șoc de la cel de-al doilea război mondial, când economia lumii s-a contractat, imediat după război, cu 13,8%.

În aproape toate economiile emergente sau în curs de dezvoltare, veniturile pe cap de locuitor vor scădea iar numărul oamenilor aflați în sărăcie extremă poate crește cu 70 până la 100 de milioane, se mai spune în raport. Analiștii Băncii Mondiale mai avertizează că, în cazul unui al doilea val al pandemiei, consecințele economice pot fi și mai aspre.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG