Firma care ar urma să gestioneze parcări cu plata în capitală, pe nume EME Parkleitsystem, a organizat luni o conferință de presă la care a respins acuzațiile că ar fi o companie-fantomă, explicând că s-a constituit în consorțiu special pentru proiectul de la Chișinău. Detalii are Alla Ceapai.
Reprezentantul firmei austriece cu care primăria capitalei a încheiat contract încă în 2015 a confirmat că societatea comerciala a fost fondată special pentru proiectul privind gestionarea de parcări din Chișinău. Reprezentantul EME Parkleitsystem, Zsigmond Bodnar, a spus că firma este una operaţională, este înregistrată oficial şi nicidecum nu poate fi considerată o firmă-fantomă. Societatea face parte dintr-un consorțiu cu alte două companii din Ungaria specializate pe gestionarea pe parcări şi a fost înregistrată la Viena pe motiv că Republica Moldova şi Austria au încheiat un tratat bilateral de protecție a investițiilor. Reprezentantul firmei a evitat să ofere prea multe detalii însă despre cine sunt beneficiarii altor două companii partenere, una din Malta, alta din Cipru. El a negat însă că fondatorii ar fi în off-shore, aşa cum lăsau să se înțeleagă articole din presa de la Chişinău.
„Vreau să reamintesc că Malta şi Cipru sunt ţări din UE, unde nu există zone off-shore. În diferite state există doar anumite avantaje referitor la taxele care se achită. Dacă doriţi să aflaţi cine sunt fondatorii acestor companii, există informaţii oficiale şi publice care pot fi consultate.”
Zsigmond Bodnar a menţionat că principalul fondator al consorțiului ar fi un lider pe piaţa europeană. Gestionează 97 la sută din parcările cu plată din Ungaria, în 60 la sută dintre care achitarea taxei de parcare se face prin telefonie mobilă. Această opţiune de achitare a fost una din condiţiile tenderului organizat de primăria Chişinău.
Compania austriacă intenţionează să gestioneze circa 25.000 de locuri de parcări în capitală. Investiţiile iniţiale de circa 4,5 de milioane de euro vor fi destinate pentru crearea sistemului de plată. Sarcina de a delimita locuri de parcare revenind municipalităţii. Decizia de a amenaja parcările pe trotuare, precum şi cea privind taxele de 10 lei per oră în medie sunt exclusiv ale autorităţilor de la Chişinău, a spus reprezentantul companiei.
El a mai spus că amenajarea parcărilor urma să înceapă în urmă cu un an, dar întârzie din cauza refuzului Consiliului Municipal Chişinău de a aproba regulamentul ce stipulează detaliile relaţiei ulterioare dintre părţi.
Prezenţi la conferința de presă mai mulţi consilieri municipali socialişti şi-au reluat criticile faţă contractul public privat încheiat cu această companie. Ei au declarat că un contract semnat fără acordul Consiliul Municipal este ilegal şi în condițiile actuale consilierii municipali se simt puși în faţa faptului, deoarece, în caz de reziliere, primăria va trebui să plătească daune în proporții de 25 la sută din venitul maxim pe care aceasta l-ar fi putut obține. O altă critică a oponenţilor e că primăria va încasa foarte puţin, doar 10 la sută, din veniturile pe care ar urma să le încaseze agentul privat.
Reprezentantul companiei austriece a respins toate aceste critici, inclusiv cea că firma sa s-ar îmbogăți pe seama acestui proiect. El a spus că practica internaţională arată că doar 10 la sută din locurile de parcare cu plată aduc venituri. Compania îşi va recupera investiţiile în cel puţin şase ani, iar la bugetul local ar urma să ajungă 2/3 din veniturile încasate, a dat asigurări acesta.
Nu e limpede deocamdată câţi bani ar urma până la urmă să ajungă în bugetul local. La fel nu e limpede care va fi finalitatea acestui proiect. Contractul public-privat a municipalităţii cu compania austriacă constituie obiectul a două litigii judiciare nesoluţionate şi a unei investigaţii penale iniţiate de CNA.
Mai mulţi experţi spun că sistemul parcărilor cu plată şi-a demonstrat eficienţa în ţările occidentale, modul în care însă este realizat în Chişinău ar putea compromite din start bunele intenții ale edililor.