Linkuri accesibilitate

Parlamentul a numit trei membri ai CSM din partea societății civile


Alexandru Postică, Tatiana Ciaglic și Ion Guzun.
Alexandru Postică, Tatiana Ciaglic și Ion Guzun.

Deputații Partidului „Acțiune și Solidaritate” au votat numirea primilor trei membri non-judecători ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru un mandat de 6 ani. Este vorba de Tatiana Ciaglic, Alexandru Postică și Ion Guzun, care au primit undă verde de la comisia pre-vetting.

Proiectele hotărârilor privind numirea celor trei nu se regăseau inițial pe agenda ședinței de joi, 30 martie, și au fost incluse pe ordinea de zi la propunerea deputatei PAS Olesea Stamate.

Cei trei candidați au fost prezenți la ședința plenară. Deputații PAS i-au întrebat cum vor spori transparența CSM și comunicarea cu societatea, iar opoziția a folosit ocazia pentru a acuza guvernarea de „presiuni asupra judecătorilor” și „politizarea justiției”. Fracțiunea Șor a boicotat și de această dată lucrările Parlamentului.

Conform legii, CSM trebuie să fie compus din 12 persoane - șase judecători și șase non-judecători. Pe lângă cei trei reprezentanți ai societății civile, acum în CSM mai sunt cinci judecători din vechea componență, dintre care patru pleacă în demisie începând cu 3 aprilie. Singura care nu și-a dat demisia este judecătoarea Nina Cernat, de la Curtea de Apel Chișinău.

Pe 20 martie, președinta Maia Sandu a cerut ca CSM să devină funcțional în decurs de 30 de zile, după ce a convocat Consiliul Suprem de Securitate în legătură cu „situația excepțională în justiție”.

Deputații PAS susțin că CSM devine funcțional având două treimi din membrii „în exercițiul funcțiunii”.

Cei trei membri numiți de Parlament sunt singurii reprezentanți ai societății civile care au trecut de evaluarea integrității etice și financiare din comisia pre-vetting. Din cei 12 care s-au înscris în concurs, doi s-au retras, doi nu au depus la timp declarațiile de avere, trei au promovat pre-vetting-ul și cinci au fost descalificați.

Numirea membrilor CSM din rândul judecătorilor rămâne sub semnul întrebării. La Adunarea Generală din 17 martie, judecătorii au decis să întrerupă ședința până la 28 aprilie.

În aceeași ședință, majoritatea parlamentară a aprobat, în lectură finală, legile care prevăd că judecătorii și candidații la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ) vor fi supuși unei evaluări externe și că instanța supremă va fi constituită din 20 de persoane, dintre care 11 judecători de carieră și nouă juriști (avocați, procurori, profesori de drept).

  • 16x9 Image

    Denis Dermenji

    Scriu pentru versiunea de limbă rusă și română a site-ului Europa Liberă Moldova, despre conflictul transnistrean și procesul de reglementare, dar și despre temele de actualitate din R. Moldova. Din 2018 până în 2021 am lucrat la Moldova 1 și Jurnal TV. În 2022,  fiind jurnalist la newsmaker.md, am scris și am filmat reportaje din regiunea Kiev, în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG