Linkuri accesibilitate

Parlamentul European dezbate situația sezonierilor, în timpul pandemiei de coronavirus


Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale din Parlamentul European va analiza, marți, presupuse încălcări ale legislației UE privind timpul de lucru, sănătatea și siguranța muncitorilor transfrontalieri. Europarlamentarii vor analiza dacă au fost respectate drepturile lucrătorilor sezonieri și transfrontalieri din România și alte țări est-europene.

„Ca urmare a rapoartelor tulburătoare despre situația precară cu care se confruntă posibile sute de mii de lucrători transfontalieri și sezonieri din UE, europarlamentarii vor dezbate cu Josip Aladrović, ministrul Muncii din Croația, Nicolas Schmit, Comisarul pentru locuri de muncă și drepturi sociale și Jordi Curell Gotor, director executiv interimar al Autorității Europene pentru Muncă despre cum să fie protejate drepturile angajaților, sănătatea și siguranța acestor muncitori esențiali în timpul pandemiei” se arată într-un comunicat al Parlamentului European, preluat de Digi24.

În Germania au fost mai multe incidente, mediatizate pe larg, despre condițiile precare de muncă ale sezonierilor români, mai ales despre lipsa condițiilor sanitare necesare pe timpul pandemiei de coronavirus.

Prin acorduri bilaterale, în Germania a fost permisă intrarea în aprilie și mai a 80 de mii de muncitori sezonieri, majoritatea din Europa de est.

XS
SM
MD
LG