Linkuri accesibilitate

După decizia CC: președintele Igor Dodon ar vrea alegeri anticipate cât mai repede


Președintele Igor Dodon consideră că era previzibilă decizia Curții Constituționale care exclude organizarea concomitentă a alegerilor parlamentare anticipate cu cele prezidențiale. Totuși, șeful statului pledează pentru organizarea alegerilor anticipate cât mai rapid posibil din punct de vedere legal.

„Rămânem la convingerea că actualul Parlament s-a compromis, e format din mulți deputați transfugi și oameni ai oligarhiei, prin urmare acest Parlament trebuie resetat și curățat de conservele oligarhice” a declarat Dodon, citat deTV8.

Deputatul PAS, Sergiu Litvinenko a comentat că acum, potrivit deciziei CC, Parlamentul poate fi dizolvat cel mai devreme pe 24 decembrie.

În opinia sa: „Decizia Curții Constituționale înseamnă cam asta: întâi o să îl dăm jos pe Dodon, după asta aruncăm niște socialiști din parlament. 36 e totuși cam prea mult”, a comentat deputatul PAS pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, Andrian Candu, liderul grupului democrat disident care a forat partidul ProMoldova a cerut guvernului Chicu să-și retragă asumarea din Parlament și să deblocheze activitatea principalelor instituții ale statului, se arată într-un comunicat.

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a salutat decizia Curții Constituționale drept una care se „încadrează cu strictețe în litera și spiritul Constituției Republicii Moldova!”.

El a lansat, în acest context, un apel repetat către deputați, pentru a demite Guvernul condus de Ion Chicu și a susține un nou executiv asumat de Platforma DA, care„ să depășească situația de criză în domeniul sanitar, social și economic”, relatează Radio Chișinău.

XS
SM
MD
LG