Linkuri accesibilitate

Partidul Acțiunii Comune Congresul Civic: un „ghimpe” pentru socialiști?


La congresul de constituire a PACCC

Printre fondatori, Iurie Muntean, Mark Tkaciuk, Zurab Todua – foștii „rebeli” comuniști, excluși din PCRM în 2014.

La Chișinău are loc congresul de constituire a „Partidului Acțiunii Comune - Congresul Civic”, inițiat, între alții, de foștii deputați comuniști Mark Tkaciuc, Iurie Muntean, Zurab Todua și Mihail Poleanschi.

Vasile Botnaru: „Evident este un partid de stânga, până și apelativele „prietene”, „tovarășe” - cum se adresează unii altora - probează acest lucru, dar cel mai important este că anunță clar că vor să reabiliteze stânga, pentru că – așa cum au ajuns ei la concluzie – stânga, care astăzi, chipurile, este la guvernare sau este la guvernare și se declară de stânga nu este una autentică, deoarece pune alte valori în capul mesei. Or acest partid, care se declară vrea să obțină, de fapt, dezvoltarea socială ca prioritate numărul unu și nu dezvoltarea economiei. Adică totuși ținta principală să fie – și anunță foarte clar – copiii, oamenii în vârstă, femeile care sunt nedreptățite; au ambiția, să-i spun așa, să schimbe paradigma dezvoltării tocmai în sensul acesta: prin unitate civică să dezvolte orașele și satele și - spun ei - până nu e târziu, pentru că situația demografică este la limită și dacă se va egala numărul celor care sunt pensionați cu numărul celor care mai lucrează, atunci va fi prea târziu.”

Europa Liberă: Cine a inițiat, Vasile, acest partid de stânga, să-i spunem pur și dur? Și unde ar vrea să se situeze în raport cu Partidul Socialiștilor?

Mark Tkaciuk (dreapta), la congresul de constituire
Mark Tkaciuk (dreapta), la congresul de constituire


Vasile Botnaru: „Sunt niște nume cunoscute în grupul de inițiativă. Este Iurie Muntean, fost fruntaș în Partidul Comuniștilor, pe vremea când Vladimir Voronin era președinte; este și Mark Tkaciuk, cel care l-a consiliat pe Voronin; este și Zurab Todua. Toți ei erau cunoscuți ca niște rebeli în interiorul partidului lui Voronin, la un moment dat l-au și părăsit, Mark Tkaciuk a depus mandatul de deputat. În discursul său, Iurie Muntean a anticipat întrebarea: „Unde ați fost 5 ani?”. Dânsul zice că au avut luări de atitudine, au fost împiedicați, dar acum vor să scoată o platformă comună de unitate civică în discuție națională, tocmai pentru a găsi soluții de alternativă nu neapărat de stânga, dar ei vor să obțină tocmai depășirea intereselor de partid și în sensul acesta, apropo, promit că nu va fi un lider, nu va fi un singur președinte, vor fi copreședinți, adică promit o democrație partinică autentică, pentru ca să fie auzite vocile celor de jos.”

Europa Liberă: Este un partid care se adresează cărui electorat?

Vasile Botnaru: „Deocamdată, ei încearcă să „cocheteze” cu diferite straturi. Deci nu înseamnă că vor să fie doar nostalgicii, de exemplu, cum s-a întâmplat la comuniști, sau nedreptățiții, sau pseudo-nedreptățiții la socialiști. De exemplu, liderul organizației din Chișinău – Poleanski se numește – a adus următorul exemplu: vârsta medie a membrilor de partid din Chișinău este 41 de ani. Adică suficient de tineri, suficient de pregătiți, cu experiență de viață, care înțeleg ce vor și s-ar putea asocia.”

Europa Liberă: Partidul este înscris, este un partid oficial? Va deveni un partid înscris, oficial?


Vasile Botnaru: „Abia după acest congres de organizare vor putea depune actele. Iurie Muntean a deplâns tocmai procedurile de organizare a partidului, pentru că cetățenii sunt obligați prin legislație să depună cerere, să subscrie statutul și programul partidului, acest partid neexistând de fapt. Și zice că acesta-i un paradox, dar e o formalitate care trebuie respectată cu foarte multă strictețe, pentru că, în caz contrar, ar da motive organelor statale să anuleze orice efort de organizare a partidului.”

Europa Liberă: Au discutat și despre faptul că este totuși un moment interesant când se formează un partid după ce, de fapt, au trecut și alegerile generale, și alegerile locale, în care un nou partid ar fi putut să aibă, teoretic, o șansă? De ce acum?

Vasile Botnaru: „Ei nu se grăbesc. Ei, de exemplu, în program anunță că sunt partidul unui vis care se duce până în 2050, țintesc o strategie de lungă durată, chiar dacă sunt alarmați de momentul care acum este „tragic și periculos pentru Republica Moldova” (așa îl descriu ei), dar ei sunt convinși că urmare a acestei discuții vor găsi suficienți susținători, care vor adera la soluțiile propuse de ei.”

Europa Liberă: Deci, vor fi o opoziție extraparlamentară de lungă durată?

Vasile Botnaru: „Pentru socialiști, întâi de toate, vor fi un ghimpe. Presupun eu că nu neapărat organizatoric, dar ideologic au de gând să facă concurență socialiștilor.”

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG