Pe Dumitru Grușcă din Fălești l-am cunoscut la un atelier de pictură unde venise împreună cu ambii copii. Fetița tocmai încerca să îl deseneze pe tata. Dumitru spune că își face timp ca să petreacă zilele libere alături de copii pentru că astfel își ajută soția să-și mai tragă sufletul, dar mai ales pentru că simte nevoia să participe cât mai mult la educația copiilor. El nu e de acord cu viziunea tradițională că femeile sunt responsabile de educație, iar bărbaților le revine obligația „de a aduce bani în casă”. O percepție greșită, spune Dumitru, și mai ales păguboasă pentru copiii:
O precepție greșită...
„În R. Moldova încă este o lege nescrisă pentru familii că soțul își are treaba lui, iar femeia trebuie să fie gospodină în casă. Atunci când copii sunt mari și soția are serviciu, la fel ca și soți, acest lucru nu mai funcționează. Dacă responsabilitățile le lăsăm doar pe seama soției sau invers, copii văd acest lucru și îl învață de la noi, nu de la vecini.”
Dumitru mai spune că în familiile din R. Moldova tații sunt aidoma unor fantome... parcă sunt... și parcă nu-s. Datele unui recent sondaj realizat de UNFPA Moldova arată că 65 la sută dintre moldoveni consideră că „bărbații ar trebui să fie responsabili pentru aducerea banilor acasă, iar femeile trebuie să aibă grijă de familie și gospodărie”, altfel spus, în șase din zece familii acest stereotip îi împiedică pe tați să se implice la propriu în educația copiilor.
Sergiu Margarint, tată a doi băieți, face parte din grupul care își zice Clubul taților din Strășeni. Periodic se întâlnește cu alți bărbați din localitate pentru schimb de păreri despre viața în familie și responsabilități. Merge și prin școli unde le vorbește adolescenților despre „egalitate gender”.
Încearcă astfel să schimbe mentalitatea celor din jur, or deseori a avut impresia că nu este luat în serios la grădiniță, policlinică sau școală doar pentru că.. este tată, iar cei din jur se așteaptă ca mama să se ocupe de tot ce e legat de sănătatea și educația copiilor:
„Și e foarte bine când tata se implică absolut în toate activitățile, chiar și la bucătărie sau prepararea bucatelor. Părinții arată modele și tipuri de comportament pe care copiii trebuie să le perceapă. Cei șapte ani de acasă vin din familie. Nu există că mama se ocupă de copii și tata aduce bani acasă. Deci, este egal.
Astăzi nu mai poți să vorbește despre asta...
Stereotipurile acestea au venit de pe timpuri când mamele erau mai mult implicate în activitățile casnice din considerentul că erau anii colhozului, mama stătea acasă și tata muncea. Aveau mai puțin timp liber. Și eu muncesc foarte mult, dar eu orice timp liber pe care îl am îl împărtășesc cu copiii. Asta este foarte important, din punctul meu de vedere.”
De ce sunt dăunătoare stereotipurile și preconcepțiile despre responsabilitățile în familie? Pentru că deschid larg ușa pentru discriminare, nedreptate și ... într-un final pentru violență, spune coordonatoarea de proiect în cadrul UNFPA Moldova, Violeta Terguță. Iar cei care suferă cel mai mult sunt copiii și care, de fapt, în cele mai dese cazuri preiau modele de comportament ale adulților:
„Și tata poate să implice în creșterea și educarea copiilor în ciuda stereotipului persistent că doar mama este capabilă să crească copii, doar mama este capabilă să facă treburile casnice. Un studiu regional ne arată că jumătate dintre respondenți așa gândesc. Ne dorim să spargem acest stereotip, pentru că același studiu ne arată că atunci când și tata se implică la fel ca și mama în educație copii au o stare de bine.”
Violeta Terguță se declară convinsă că tații care se implică în îngrijirea copiilor încă de la primele etape ale copilăriei numaidecât descoperă una dintre cele mai frumoase aspecte ale paternității. Mai nou, se vorbește despre așa numita „paternitatea responsabilă”. Ce ar însemna acest lucru? Pe cât de simplu, pe atât de eficient - petrecerea timpului cu copilul, îngrijirea lui și inducerea firească a încrederii că tata îi va fi aproape oricând va fi nevoie de sprijinul său.