Linkuri accesibilitate

Paul Van OSTAIJEN. Banda Trunchiului


Paul van Ostaijen

Ultima scrisă dintre groteşti, însă prima în sens valoric, Banda Trunchiului, de Paul Van Ostaijen (1896 – 1928), Tracus Arte, 2019, traducere: Doina Ionid şi Jan Mysjkin, Prefaţă de Jan Mysjkin, este „o poveste romantică despre briganzi şi dragoste” de-a-ndoaselea, primită în furci la apariţie, în 1932, apoi reeditată în mai multe rânduri, şi asta deoarece, dincolo de paginile mai mult sau mai puţin (deliberat!) scandaloase, „există ceva tragic în râsul arţăgos al scriitorului, cu atât de puţin timp înainte de moartea sa prematură” (Cornette).

„Trunchiul este un organism uman complet, mai puţin picioarele, din care nu are decât cioturile”, şi, peste câteva pagini, „Un trunchi este unic. De unde puterea sa talismanică. Şi noi avem în acest oraş monopolul trunchiului”, excelent prilej de a constitui o bandă de escroci – a Trunchiului, cum altfel – spre a-l trafica, ca întreţinut al damelor & talisman al femeilor uşoare. Lucrurile iau însă o turnură de-a dreptul halucinantă când se constată izbitoarea asemănare a „trunchiului ordinar” Alessandro cu marchizul de Mirlitonare, „reprezentantul Hidaliei la curtea regelui din Atupal”, şi el „trunchi” urmând să se căsătorească cu Angèle Collin, de viţă nobilă. Este punctul de plecare al „unei maşinaţiuni infernale”, cu răpiri & asasinate ca-n filme, bunul Alessandro (care „era la fel de trunchi precum Mirlitonarul, putea pre bine să se simtă ales…”) luând-o de nevastă pe feciorelnica Angèle, însuşi monseniorul Epernay oficiind slujba în biserica Sfânta-Gubule din Moaleşburg. Şi ce visuri frumoase nutreşte tânărul însurăţel pentru noaptea nunţii: „Eu sunt pasivitatea cea mai virilă din câte există. Sunt soţul ideal pentru femeia care vrea să domine bărbatul”, şi ce dezamăgire i-i dat să trăiască: „Infidelitatea pe la spatele soţului era ceva banal pentru Angèle. O contesă Collin este cavaleresc infidelă, deci în prezenţa consortului. (…) Trunchiul avea să fie prezent acolo ca fetiş”. Astfel că, în luna de miere, „două elemente se înfruntau crescendo: lamentările şi ameninţările trunchiului de pe piedestalul său şi jocurile amoroase ale amanţilor”. „Până ce menajul în trei obişnuit nu-i mai satisfăcu pe amanţi. Fură invitaţi oaspeţi”, iar „bărbatul cel mai decorativ în costum de bufon trebuia să-şi joace rolul în faţa nenumăraţilor amanţi” – până când, dezgustat, acesta dă pe faţă tărăşenia: „Nu-l înşelaţi pe marchizul de Mirlitonare, ci pe un trunchi ordinar de genul talismanul femeilor uşoare”. Vă las plăcerea să descoperiţi singuri cu ce se încheie toată povestea, capitolele XI şi XII trăgând firele narative spre a întregi tabloul: „Apoi, masca Mirlitonarului va cădea, iar capul lui Alessandro, şi el în coş”.

Provocatoare, excelent scrisă (& tălmăcită), Banda Trunchiului face parte din categoria de scrieri de citit pe sub masă, unele adevărate capodopere ale genului, cum ar fi Amorurile unui hospodar de Guillaume Apollinaire sau Povestea ochiului de Georges Bataille – o carte de raftul întâi, doar că – raft ascuns…

6 iulie ’20

XS
SM
MD
LG