Analistul militar rus Pavel Felgenhauer a participat săptămâna trecută la Conferința de la Riga, care a dezbătut inclusiv situația țărilor mici din Europa de Est, dar și rolul Rusiei în regiune și evoluțiile interne din această țară. Corespondenta noastră a discutat cu Pavel Felghenhauer despre prezența militară rusă în regiunea transnistreană, felul în care vede Kremlinul viitorul Ucrainei, a Republicii Moldova și a României, și despre cât de îndreptățite sunt vocile care spun că Rusia pare să se pregătească de un mare război.
Europa Liberă: Se vorbește mult despre faptul că Rusia din ziua de azi este Rusia lui Putin, unde Putin decide totul. La Conferința de la Riga care a avut loc săptămâna trecută ați formulat o altă opinie. Care este în viziunea Dvs. factorul principal care adoptă decizii astăzi în Rusia și dacă credeți că există potențial de a schimba ceva în Rusia în perspectivă?
Pavel Felgenhauer: „Putin este țarul – el îl poate trimite pe oricare dintre boieri în Siberia oricând va vrea. Dar chiar și țarul nu conduce singur, ci în baza așa-numitului consens instituțional. Deci, toate deciziile importante sunt adoptate în baza consensului instituțional. Putin nu semnează niciun fel de directivă până când aceasta nu are viza tuturor instituțiilor interesate. Este adevărat că de multe ori sunt adoptate opinii eronate, greșite, pentru că acest sistem nu exclude acest lucru.
Dar Putin joacă rolul de arbitru. El are diferite așa-zise partide, proto-partide. Adică partide adevărate, nu cele care se află formal în Dumă și care nu decid nimic – de genul comuniștilor, a liberal-democraților, a partidelor de opoziție, chiar și Rusia Unită, care deși este la guvernare nu este decât o pură formalitate, mai degrabă o structură organizațională decât una care adoptă decizii.
Iar partidele adevărate sunt în Guvern și la Kremlin. Există Partidul Războiului, în sensul larg – militarii, diplomații, industria militară. Și există, convențional vorbind, Partidul Păcii – așa-numitul bloc liberal-economic, Silanov, Anabiulina, Kudrin. Acestea propun un viitor radical diferit pentru Rusia. Ambele partide sunt loiale lui Putin, evident. Și Putin susține ambele partide, urmărește să existe un echilibru, ca unul să nu fie înghițit de celălalt, pentru că el nu vrea să devină ostatecul nici unuia dintre aceste partide. El joacă rolul unui arbitru, care balansează situația, ceea ce face din el un factor de neînlocuit în acest sistem, așa cum există el în Rusia.”
Europa Liberă: Dar acum impresia este că domină „Partidul Războiului”…
Pavel Felgenhauer: „E ba așa, ba invers. Acum vreun an academicianul Dînkin de la Moscova a spus „Partidul Păcii se pare că învinge, cheltuielile militare se vor reduce, ne vom împăca cu Occidentul”. Iar eu i-am spus: „Mai stai un pic. Nimic încă nu este decis și fiecare partid are posibilitățile sale”.
Acolo e mereu așa – ba unul câștigă, ba altul, dar până la urmă nu câștiga nici unul, nici altul. Putin intenționat menține în jurul său balanța puterii și balanța luptei, în care el decide în fiecare caz aparte care dintre argumente i se par mai bune, pentru a menține echilibrul, pentru ca anturajul lui să fie în echilibru.”
Europa Liberă: Apropo despre politica de cadre – ce înseamnă în viziunea Dvs. numirea lui Kozak ca responsabil pentru, formal vorbind, relațiile economice cu Republica Moldova? În Republica Moldova numele lui Kozak este de rezonanță și toată lumea își amintește imediat despre Memorandumul din 2003 și despre federalizarea țării.
Pavel Felgenhauer: „În primul rând, Rogozin nu prea s-a descurcat. În al doilea rând, acum funcția lui nu permite să îndeplinească această sarcină – el a mers în industrie, nu mai este vicepremier, este șef la RossKosmos. Și trebuia înlocuit cu cineva. A fost ales Kozak pentru că
Republica Moldova nu este acum cine știe ce prioritate pentru Rusia...
el deja s-a ocupat de Moldova anterior, și atunci, de ce nu?
Republica Moldova nu este acum cine știe ce prioritate pentru Rusia, pentru Moscova. Omul pur și simplu cunoaște subiectul și i s-a dat și această sarcină pe lângă celelalte care le mai are.”
Europa Liberă: La întâlnirile pe care le-a avut Kozak cu președintele moldovean Igor Dodon, cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski s-a discutat mult despre statutul contingentului militar rus din Transnistria. Cum credeți, pentru Rusia acest element este unul important în strategia care se construiește în jurul Ucrainei și a regiunii în general?
Pavel Felgenhauer: „Contingentul în Moldova rămâne, evident că Rusia nu are de gând să-l retragă. Pe de altă parte, acesta nu reprezintă o putere
Atâta timp cât Ucraina nu este a noastră, nici Moldova nu va fi a noastră…
militară serioasă. Contingentul este mic, nu are deloc armament greu, are doar blindate. Nu are nici tancuri ca lumea, nici artilerie grea. Și acestea nici nu pot fi aduse de undeva. Pentru că atâta timp cât Ucraina nu este a noastră, nici Moldova nu va fi a noastră, este evident.
Iată de ce spun că o prea mare atenție nu merită acordată acum Moldovei, pentru că există problema Ucrainei care este principial mai importantă și mai mare, din toate punctele de vedere. Aceste două probleme sunt legate între ele pentru Moscova, dar cea ucraineană este mult mai importantă.”
Europa Liberă: Dar chiar și în contextul Ucrainei, contingentul militar din Transnistria poate fi important pentru Moscova – în est este Donbasul, în vest este acest contingent…
Pavel Felgenhauer: „Da, acesta staționează acolo, dar capacitățile lui ofensive sunt egale cu zero. Are doar armament ușor, nu are nici măcar mijloace antiaeriene, nu are nici aviație normală, tancuri nu are, artilerie grea nu are. Acolo există un tanc și jumătate, în proprietatea militarilor transnistreni, dar sunt niște vechituri, mai ales că este vorba despre tancurile T-64, care au fost făcute la uzina de la Harkov și care la noi nu se modernizează. Acestea nu se mai folosesc pentru că nu pot fi modernizate, fiind produse la Harkov. Ele sunt bune doar pentru utilizare.
La noi sunt modernizate tancurile T-72, până la nivelul B-3, este cel mai bun ce avem acum. Și intenția este de a moderniza la fel T-80, care sunt produse în Siberia. Iar tancurile T-64 care erau în dotarea armatei dislocate în Moldova în perioada sovietică sunt practic inutile. Acestea nu doar că nu pot fi modernizate, este dificilă chiar și menținerea lor în stare funcțională – acest lucru s-ar fi putut face doar la Harkov, și evident că acum este imposibil.
Așa că acest contingent rusesc, care constă din trei batalioane, și acelea
Acest contingent va continua să joace rolul de garnizoană, Rusia nu va vrea în niciun caz să-și piardă prezența militară pe Nistru...
foarte mici, staționează acolo și joacă rolul unei garnizoane. Dar capacități ofensive acesta nu are, de genul – să atace Odesa, să lovească în spate ucrainenii. Nu este în stare să facă asta pentru că nu are cu ce.
Așa că acest contingent va continua să joace rolul de garnizoană, Rusia nu va vrea în niciun caz să-și piardă prezența militară pe Nistru. Dar capacități ofensive această grupare nu are. Și nici nu poate fi corectată această situație – nu se poate aduce nici armament suplimentar, pentru că Ucraina nu va permite acest lucru și cu atât mai mult nu va permite România. Nici oameni prea mulți nu pot fi aduși. Adică această grupare nu poate fi fortificată în așa fel încât acolo să apară sisteme de rachete S-300 de exemplu. Acolo este un mic aeroport lângă Tiraspol, dar acesta nu poate fi folosit pentru că spațiul aerian ucrainean este închis pentru noi și nici România nu va lăsa să treacă transportul militar.
Așa că nu se poate face nimic acum în această zonă, militarii pur și simplu șed acolo, fără a prezenta o amenințare. Și asta este bine, pentru că nu are cine lupta. Nici forțele armate ale Republicii Moldova, nici trupele ruse din Transnistria, nici forțele armate ale Transnistriei nu sunt capabile de operațiuni militare ofensive serioase. Iată de ce războiul în zona respectivă este puțin probabil din punct de vedere tehnic.
Ucraina desigur că ar avea cu ce, ea are forțe armate care au crescut
Moldova și Transnistria nu au capacități tehnice de a lupta la modul serios ...
numeric și care și-au îmbunătățit capacitățile în urma acțiunilor militare. Are și România forțe militare mai mult sau mai puțin operaționale. Însă nemijlocit Moldova și Transnistria nu au capacități tehnice de a lupta la modul serios. Adică părțile ar putea să împuște și poate chiar să omoare pe cineva întâmplător, dar ele nu sunt capabile de lupte.
Și asta este bine, pentru că acum acolo toată lumea vorbește, însă nimeni nu împușcă.”
Europa Liberă: Cu referire la Doctrina militară rusă, ați spus la un moment dat că cineva dintre funcționarii ruși s-a scăpat cu vorba și a dat mai multe detalii din conținutul acestei doctrine, care ar prevedea că după 2020 vor urma un șir de războaie regionale…
Pavel Felgenhauer: „Nu s-a scăpat cu vorba, ci chiar a declarat. Șeful Statului major general a spus asta în februarie 2013 la o ședință. A spus că vor crește amenințările militare până în 2030, că vor fi războaie mari în lume între țări „pentru spațiul vital” – exact așa a spus, a folosit acest termen nazist, precum și pentru piețe de desfacere. Adică o abordare a viitorului absolut clasico-marxistă, din prima jumătate a secolului XX, dacă nu chiar din a noua jumătate a secolului XIX.
Au mai fost câteva interviuri, tot în 2013, pentru Rossiiskaia Gazeta, al lui Nikolai Patruscev, acum și atunci secretar al Consiliului de Securitate, unde acesta vorbea, de asemenea, despre viitoarele războaie pentru resurse. Așa că aceste lucruri au fost declarate la modul oficial.”
Europa Liberă: Exercițiile militare din ultimii ani sunt și ele o confirmare a faptului că Rusia se pregătește de război?
Pavel Felgenhauer: „În 2016 au avut loc exercițiile „Caucaz”, în 2017 – „Zapad”, în 2018 – „Vostok”. Da, este inclusiv o pregătire în acest sens. A avut loc un briefing luna aceasta la Moscova pe care l-a ținut personal însuși șeful Marelui Stat Major, Gherasimov. Acolo el a spus că din 2016 au început pregătirile, au fost făcute diverse controale inopinate. La început totul era rău, forțele armate nu erau gata – nici oamenii, nici tehnica. Dar de atunci lucrurile s-au îmbunătățit și au crescut. La briefing el a spus foarte simplu că da, acum noi suntem gata, avem o mulțime de dotări, totul acum este mult mai bine față de anul 2013, când nu eram gata.”
Europa Liberă: Vedeți posibilitatea democratizării, a schimbării în Rusia?
Pavel Felgenhauer: „Deocamdată nu prea.”
Europa Liberă: Dar în ce perspectivă s-ar putea întâmpla asta?
Pavel Felgenhauer: „Țarul se va schimba, pentru că oamenii nu trăiesc veșnic. Se va schimba țarul, se vor schimba dinastiile. Va veni alt țar. Poate că va fi un țar bun – toată lumea speră că așa va fi.”
Europa Liberă: Una din temele de discuție la Conferința de la Riga a fost „Ce pregătește Kremlinul pentru Rusia”. Eu vreau să vă întreb ce pregătește Kremlinul pentru Moldova.
Pavel Felgenhauer: „Baza strategică a politicii Rusiei este planul de apărare, care pornește de la ideea că amenințarea războiului crește și
Și Ucraina, și Moldova sunt viitoarele teatre de război în acest mare război general european...
războiul este practic inevitabil, un război mare regional, dacă nu chiar mondial. Și Ucraina, și Moldova sunt viitoarele teatre de război în acest mare război general european. Așa vede Kremlinul aceste țări. Evident că nu există o garanție sută la sută că așa va fi, dar trebuie să fim pregătiți pentru un astfel de scenariu – pentru faptul că acolo vor avea loc acțiuni militare, că acolo NATO și românii vor ataca, iar noi vom lupta cu asta.
Baza politicii externe a Rusiei este faptul că lucrurile merg către un război și noi trebuie să fim gata. Și războiul va fi pe toate coordonatele – la nord, la est, la vest, în sud – peste tot.
Și din punctul de vedere al instituțiilor militare este un lucru foarte corect. Cu cât mai mare este amenințarea, cu atât mai mare este influența lor și cu atât mai mulți bani vor avea aceste instituții. Iată de ce ei vor spune întotdeauna că războiul este în prag, că americanii vin, iar în fața lor galopează românii pe cai, sau pe altceva. Au făcut și o bază militară în România.
Noi, pentru a o lichida, am dotat armata cu acele sisteme „Kinjal” instalate pe avioanele de interceptare. Acestea au fost instalate pentru a mări distanța de acțiune a rachetelor Iskander cam de două ori și jumătate. Pentru că altfel ele nici măcar din Crimeea nu prea băteau până la baza românească. Sarcina este ca baza românească să fie distrusă până în momentul în care de acolo va decola vreo rachetă.
Deci, din Crimeea rachetele nu prea ajungeau. Însă acum rachetele Iskander au fost legate de avioanele de interceptare Mig-31 și a rezultat sistemul „Kinjal”. Deci, rachetele Iskander sunt legate de avionul de interceptare care ridică racheta la înălțimea de peste 10 km în stratosferă și de acolo, la capacitatea energetică a rachetei se adaugă energia potențială care se transformă în energie cinetică. Adică, fiind lansată de la o înălțime atât de mare, racheta ia viteză suplimentară și respectiv distanța de acțiune crește de la 500-600 de km la minim 1500 km. Adică de cel puțin două ori și jumătate. Și acest Mig-31 poate decola fie din Crimeea, fie din Caucazul de sud. Și astfel acest sistem bate până în România, până la baza care este ceva mai la vest de București.”
Europa Liberă: Nu este un secret faptul că militarii au mereu tot felul de planuri militariste, se gândesc la război… Dar aceste lucruri erau totuși ținute sub control de anumiți factori politici.
Pavel Felgenhauer: „Nu erau în niciun fel ținute sub control în Rusia și în Uniunea Sovietică. Uniunea Sovietică s-a tot pregătit de un mare război până a zdohnit de efort. În mare, nu era nimic controlat acolo. Acolo militarii controlau Biroul politic și nu invers.”
Europa Liberă: Nu vedeți niciun fel de factori care să țină sub control aceste stări de spirit militariste?
Pavel Felgenhauer: „Factori puternici nu adevărat nu văd. Există un anumit control politic care constă în faptul că militarii sunt loiali lui Putin, iar în perioada sovietică erau loiali Partidului Comunist și Biroului politic. Adică ei nu încercau să devină o forță politică separată.
Dar în domeniul lor de competență nu-i controla nimeni, din contra, ei erau cei care controlau. Dacă ei spuneau că există amenințări nimeni nu putea fi împotrivă. Cine să fie? Doar spionii americani pot fi împotrivă. Așa că cei care au obiecții imediat intră în categoria spionilor americani sau a idioților irecuperabili. Ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a declarat la un moment dat, vorbind în Dumă, că „există la noi oameni ciudați care nu înțeleg ce amenințare mare paște țara” și că „trebuie de făcut ceva cu acești oameni – aceștia sunt fie niște ciudați, fie idioți, fie sunt spioni americani”.
Europa Liberă: Adică pentru a ține sub control acest sistem trebuie să se discute personal cu Putin?
Pavel Felgenhauer: „Nu, trebuie schimbat sistemul de adoptare a deciziilor, trebuie slăbit rolul Marelui Stat Major, mai bine ar fi chiar de dezmembrat acest Stat major în forma lui actuală, când într-un singur pumn sunt adunate toate pârghiile - și conducerea operativă, și planificarea strategică, și evaluarea amenințărilor, și acumularea datelor serviciilor de inteligență pentru estimarea acestor amenințări. De toate acestea se ocupă o singură instanță care este subordonată foarte strict disciplinei militare.
Iar disciplina militară în variantă rusească este o chestie foarte dură. Nu este ca în Occident, unde sunt reprezentanți speciali pentru drepturile militarilor, unde sunt reguli. La noi reguli nu sunt. La noi când șeful îl trimite undeva pe subaltern, acesta duce mâna la cozoroc și se duce unde a fost trimis, fără discuții. Sau demisionează. Alte variante nu sunt. Insubordonarea poate exista doar în caz de demisie.
Am văzut astfel de cazuri – când un colonel în genunchi suge fundul altui colonel. Ei se umilesc într-un hal incredibil, e îngrozitor să te uiți la așa ceva. Asta, pentru că unul este subordonat celuilalt și subordonatul este obligat să lingă tot ce îi spune șeful. Pentru că șeful poate face orice cu el, îi poate lipsi familia de tot ce are. Militarii ruși nu au niciun fel de drepturi în fața șefilor lor.
Iată de ce sistemul de subordonare este foarte dur, deloc occidental.”
Europa Liberă: Ați spus-o chiar Dvs. – aceste lucruri nu se vor schimba prea curând.
Pavel Felgenhauer: „S-ar putea schimba dacă cineva va înțelege că acest lucru trebuie făcut. E ca după anul 1991, când toată lumea era de părere că pentru a nu admite revenirea a tot ce este sovietic KGB-ul trebuie împărțit în câteva părți, așa ca ele să concureze între ele. Și KGB-ul a fost împărțit, Gosplan-ul în general a fost lichidat. Însă sistemul a regenerat din nou. Și asta, în mare parte din cauza faptului că Marele Stat Major nu a fost atins. Se considera atunci că astea sunt niște mărunțișuri, că undeva pe margine militarii se joacă cu jucăriile loc. „Bine, le vom lua banii, dar în rest îi lăsăm în pace, iar ca se nu fie prea nervoși nu au decât să continue să-și respecte cutumele și să facă ce vor”, - așa se credea.
Militarii însă au folosit acea revoluție pentru a lichida controlul de partid, pentru a lichida sistemul de comisari. Pentru că până atunci conducerea era practic una de grup, dublă – fiecare diviziune avea un comandant și un adjunct politic, care aveau drepturi practic egale și care nu se subordonau comandantului. Acest sistem a fost lichidat cu bucurie. A rămas doar sistemul „liniei a treia” – serviciul de contraspionaj militar – acesta nu a fost lichidat pentru că exista îngrijorarea ca militarii să nu rămână de tot fără control. Însă comandanții și-au fortificat pozițiile și acum fac ce vor.”
Europa Liberă: Dar există dorință sau voință politică de a schimba această stare de lucruri din Rusia?
Pavel Felgenhauer: „Nu există.”
Europa Liberă: Nu vedeți nicio perspectivă de schimbare?
Pavel Felgenhauer: „Pentru asta trebuie să se schimbe dinastiile, să vină alt țar. Poate va fi suficient de inteligent acest nou țar. Dar noi încă nu știm cum îl cheamă.
Există un banc despre trei plicuri. Atunci când Hrușciov a preluat funcția de conducător al URSS după Stalin, i-au fost aduse trei plicuri sigilate de la Iosif Stalin, pe care acela le-a lăsat succesorului său. Instrucțiunea era ca plicurile să fie deschise doar în caz de forță majoră, de criză foarte mare. Și când a venit următoarea criză Hrușciov a deschis primul plic și acolo scria: „Dă toată vina pe mine. Iosif Stalin.”. Hrușciov a îndeplinit ordinul marelui conducător și a dat toată vina pe Stalin, învinuindu-l de toate relele. La următoarea criză Hrușciov a deschis al doilea plic. Acolo scria același lucru: „Dă toată vina pe mine. Iosif Stalin.”. Iar când a deschis al treilea plic, acolo scria: „Scrie trei scrisori, pune-le în trei plicuri pentru succesorul tău.”
Așa că regula este următoarea: fiecare nou țar al Rusiei dă vina întotdeauna pe predecesorul său, spune că tot ce este rău în țară – iar în țară întotdeauna sunt multe lucruri rele – de toate astea se face vinovat conducătorul precedent.
Iată de ce următorul țar după Putin în Rusia va da toată vina pe Putin. El va fi un antiputinist înflăcărat. Și va întoarce totul invers.”
