În acest episod, discutăm despre situația de la operatorul aerian național Air Moldova, care încearcă să scape de faliment și să se restructureze ca să atragă investiții, dar și despre deliberările Curții Constituționale privind pericolele pe care le-ar reprezenta pentru democrație și stabilitate al treilea partid parlamentar din Moldova, Partidul Șor.
La Curtea Constituțională se discută de mai multe zile cererea avocaților guvernării PAS de analizare a constituționalității Partidului Șor. Demersul nu este surprinzător, vine după multe luni de zile în care puterea a cerut să se facă lumină în finanțele formațiunii, și – mai grav – după ce aceeași putere a sugerat că Moscova ar căuta să destabilizeze Moldova inclusiv prin demonstrațiile de stradă ale Partidului Șor.
O mare încărcătură politică, așadar, în deliberările de la CC, pe care le urmărește colega Nadeja Coptu.
Alte teme ale episodului difuzat pe 16 mai:
- S-a aflat că Air Moldova a primit la 10 mai o decizie judecătorească pentru restructurare, care ar trebui să o scape, cel puțin deocamdată, de faliment. Dar operatorul național n-a făcut prea mare tam-tam pe această temă, poate și fiindcă promisese că odată ce va primi decizia, va relua grabnic zborurile;
Te-ar putea interesa și: Doar o mică parte din pasagerii păgubiți și-au primit banii înapoi de la Air Moldova
- Republica Moldova a făcut un salt mare într-un clasament european anual al drepturilor LGBTI. Puterea nu a comentat progresul, deși el a venit mai ales datorită votului deputaților PAS asupra unei legislații noi;
Te-ar putea interesa și: Drepturi LGBTI: Progres spectaculos al Moldovei în ultimul an
- Regele Charles al III-lea revine în România, la puțin timp după încoronare; iubitor al naturii și civilizației primordiale, rurale, Charles nu se desparte chiar așa de ușor de locurile dragi din Transilvania, chiar dacă teoretic va avea de-acum mult mai puțin timp de ele.
Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.