Linkuri accesibilitate

Pedagogia diabolică a Cominformului


Cominformul a fost paravanul ideologic al terorii universalizate impusă de Stalin și marionetele sale popoarelor din Europa de Est și Centrală. Orice zvâcnire de spirit independent trebuia asfixiată în fașă. Acțiunile represive s-au concentrat în primă fază împotriva adversarilor reali ai sistemului comunist (denumit, prin recurs la un pleonasm ridicol „democrație populară”). În 1948, conflictul dintre Stalin și Tito avea să ducă la declanșarea acțiunilor de identificare, epurare și lichidare a celor care ar fi putut împărtăși tendințele anti-hegemonice ale liderului iugoslav.

Prima Rezoluție a Cominformului împotriva ereziei titoiste menținea un limbaj relativ moderat, deși se vorbea despre o deviere „naționalist-burgheză”. A urmat apoi vânătoarea de titoiști în partidele aflate la putere (dar și în PC Grec, PC Francez, etc). Se plăteau polițe pentru micile fricțiuni din anii precedenți: Gheorghiu-Dej și clica lui îl puneau pe Pătrășcanu sub domiciliu forțat, iar micul Stalin de la Budapesta, Mátyás Rákosi, organiza înscenarea împotriva fostului ministru de Interne László Rajk. Procesul de la Budapesta din 1949 a reprodus cu fidelitate tiparul aiuritoarelor confesiuni ale vechilor bolșevici din perioada 1936–1938. Condiționat psihologic de promisiunile vechiului său camarad János Kádár, Rajk, exponent al facțiunii din interior a PC Maghiar, recunoștea că fusese agent al poliției secrete horthiste, trădător al clasei muncitoare, complice al lui Tito în tentativa de a distruge „cuceririle socialismului”.

Întrucât Tito fusese unul dintre organizatorii Brigăzilor Internaționale din Spania, iar Rajk luptase în cadrul acestora, se făcea legătura dintre foștii voluntari și pretinsul complot împotriva socialismului. „Pedagogia infernală”, cum a numit istorica franceză Annie Kriegel procesele-spectacol din Europa de Est, se baza tocmai pe acest tip de cauzalitate diabolică. În raportul său despre „PC din Iugoslavia în mâinile unor asasini și spioni” ținut la a doua reuniune a Cominformului, în 1949, Dej îl stigmatiza pe Pătrășcanu ca spion și trădător.

În aceeași perioadă, nu fără legătură cu întemeierea statului Israel și cu eșecul planurilor de consolidare a influenței sovietice în Orientul Mijlociu prin intermediul acestuia, se intensifica antisemitismul lui Stalin. Cum ideologia oficială nu permitea adoptarea unui lexic explicit rasist, se folosesc diverse cuvinte-cod gen „sioniști” ori „cosmopoliți dezrădăcinați”. Sunt vizați acum militanții care au trăit în Occident, foștii voluntari din Spania și din Rezistența franceză, deci oricine poate fi suspectat de contacte secrete cu „dușmanul”. După 1951, Cehoslovacia a devenit principalul teren al acțiunilor paranoic-teroriste inspirate de Moscova, însă executate de pionii locali. Arestările de militanți comuniști, dintre care mulți evrei, încep în perioada în care Rudolf Slánský (el însuși evreu, membru al echipei venite de la Moscova, ca și liderul suprem Klement Gottwald) ocupa poziția de secretar general al partidului comunist. Anchetele se derulează demențial, nimeni nu se mai simte la adăpost. Staliniști din categoria dură sunt arestați, torturați bestial, constrânși să admită cele mai halucinante culpe.

Situația era, cum avea să noteze Milan Kundera, total kafkiană: „Fără a fi făcut vreodată ceva rău, K. începe imediat să se comporte ca și cum ar fi vinovat. Se simte vinovat. A fost făcut să se simtă vinovat. A fost culpabilizat”. În noiembrie 1951, a fost arestat însuși Slánský, militant fanatic, privit (nu fără motiv) drept unul dintre arhitecții terorii. Multă lume a crezut că va urma o oarecare relaxare, o iluzie ce avea să se destrame în lunile ce au urmat. Ritmul arestărilor s-a intensificat, iar Slánský, după câteva tentative de sinucidere, a devenit simplă plastilină în mâinile „referenților”.

Între cei arestați și condamnați în legătură cu presupusul complot s-a aflat și Rudolf Margolius, supraviețuitor al lagărelor naziste, fost ministru-adjunct al comerțului exterior. Avea să fie unul din cei 11 inculpați condamnați la moarte și spânzurați în cadrul procesului Slánský din noiembrie 1952. În cartea sa Reflections of Prague apărută în 2006, fiul lui Margolius, Ivan, explora rolul proceselor-spectacol în economia simbolică a stalinismului: „Procesul-spectacol (show trial) a fost o armă propagandistică a terorii politice. Scopul său era să personalizeze un inamic politic abstract, să-l plaseze în carne și oase pe banca acuzaților și, cu ajutorul unui sistem pervertit al justiției, să transforme diferențele politico-ideologice abstracte în crime comune ușor inteligibile”. Rolul procesului-spectacol este să propună o dramaturgie a urii organizate, manipulate și direcționate către un presupus inamic pe cât de insidios, pe atât de feroce. Dezlănțuirile xenofobe din rechizitoriul procurorului Urvalek, ca și articolele delirante din cotidianul Rude Pravo, vorbesc despre „reptilele capitalist-sioniste”. Scopul era acela de a construi un climat al furiei vindicative, al neîncrederii reciproce și al devotamentului orb față de URSS și agenții săi locali.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG