Linkuri accesibilitate

Pentagonul confirmă creșterea numărului militarilor americani care vor fi staționați, prin rotație, în Polonia


Militari polonezi și americani la manevrele „ Defender-Europe 20” de la Drawsko Pomorskie, 17 iunie 2020.

Statele Unite vor desfăşura prin rotaţie până la 5.500 de soldaţi în Polonia, în baza unui acord încheiat cu Varşovia privind statutul lor în ţară, a anunţat luni, 3 august, Pentagonul, confirmând un anunţ al ministrului polonez al apărării.

Statele Unite şi Polonia şi-au încheiat negocierile privind un acord de cooperare în materie de apărare care defineşte „cadrul legal, infrastructurile şi o împărţire echitabilă a sarcinilor", a spus ministrul american al apărării, Mark Esper, citat într-un comunicat.

Acest acord „va permite sporirea cu circa 1.000 de persoane a prezenţei militare prin rotaţie", a adăugat el, subliniind că aceste trupe „se vor adăuga celor 4.500 de militari americani deja desfăşuraţi prin rotaţie în Polonia".

Mark Esper a anunţat săptămâna trecută retragerea a circa 12.000 de militari din Germania, prezentând acest proiect drept o necesitate strategică, însă fiind curând contrazis de preşedintele Donald Trump, care s-a declarat gata să revină asupra deciziei dacă Berlinul îşi creşte contribuţia financiară la NATO. Este vorba de angajamentul pe care țările NATO și l-au luat de a investi 2% din PIB în apărare.

Pentru moment, trupele americane de pe flancul estic sunt staționate prin rotație, în conformitate cu tratatul NATO-Rusia din 1997, prin care Alianța Nord-Atlantică se angaja să nu-și extindă prezența militară staționară în est, așa cum este în Occident.

Vezi și: „De ce retragerea americanilor din Germania nu este în favoarea României”

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG