Ziua Unirii Principatelor, zi liberă în România prin Constituție, a fost mai degrabă prilejul unui weekend prelungit, soldat cu un număr mare de contaminări cu coronavirus. Mult mai puține manifestări festive – motivul evocat mai mereu, pandemia -, dar și, spre ușurarea presei tabloide, un dublu incident la Iași: liderul Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, a nesocotit decizia primăriei să nu fie organizată nicio Horă a Unirii în centru. Activiștii și susținătorii AUR au făcut ce-au vrut, desigur fără măști și distanța de siguranță, iar un ieșean i-a aruncat cu cerneală în obraz lui Simion. Ieșeanul a fost reținut, mai notează presa online.
24 ianuarie este imaginea unui compromis istoric care a dat naştere României înseşi
Ioan Stanomir se oprește totuși (articol pe contributors.ro) la semnificația istorică a zilei de 24 Ianuarie, pe care „Comunismul a redus-o la statutul kitsch al unui obiect de propagandă”, iar „tranziţia a desăvârşit instrumentalizarea grotescă”. Or adevărul istoric se cere restabilit. „24 ianuarie, scrie Stanomir, este imaginea unui compromis istoric care a dat naştere României înseşi. La un deceniu la 1848, reconcilierea dintre familiile paşoptiste, pe de o parte, şi acordul dintre liberali şi conservatori, pe de altă parte, erau responsabile pentru dubla alegere a lui Cuza. Trecerea de la radicalismul mazzinian al exilului muntean la pragmatismul diplomatic al negocierii ţinea de identitatea acestui miracol de la 1859. Vechii conspiratori descopereau ţesătura complicată de interese a chestiunii orientale şi reuşeau să facă din proiectul românesc unul care să întruchipeze noul echilibru european”. A funcționat atunci „un altruism al devoţiunii patriotice, fără de care alegerea lui Cuza în ambele Principate nu ar fi fost de imaginat. Renunţarea celor care ar fi putut fi domni a pregătit compromisul. Costache Negri este unul dintre aceştia : discreţia lui este memorabilă şi atât de străină contemporanilor săi”. În același timp, istoricul arată că statul care se contura atunci „se întemeiază pe câteva opţiuni care s-au dovedit în timp fatidice” : „alianţa dintre vocaţia centralizatoare şi reflexele autocratice”, „idealul unei naţiuni unite (care) implică favorizarea centrului în detrimentul provinciei”.
Pe tema Ucrainei, înconjurată practic din trei părți de trupe masive ale armatei ruse, G4Media sintetizează opiniile mai multor experți militari occidentali care explică ce anume semnale pot indica un atac iminent al Rusiei asupra Ucrainei. Ele ar fi : „Mobilizarea rezerviștilor ruși, evacuarea civililor din zonele potențiale de conflict, inclusiv a personalului ambasadei Federației Ruse la Kiev, intensificarea atacurilor cibernetice asupra infrastructurii politice și economice ucrainene sau desfășurarea de exerciții militare care sunt folosite ca acoperire pentru desfășurarea de unități suplimentare în regiune”. Experții vorbesc de asemenea de patru scenarii posibile : „ocuparea completă a țării; capturarea întregii zone de coastă a Ucrainei, de la Donețk până în Moldova, inclusiv a Odesei; ocuparea coastei de la Donețk până în Crimeea, de-a lungul Mării Azov, prin Mariupol; anexarea regiunii Donbas, ocupată în prezent de forțele ruse”, aceasta din urmă fiind probabil cea mai „atractivă” variantă pentru Vladimir Putin. Analiza G4Media reamintește și că, pentru Occidentali, încă nu e clar ce anume urmărește Vladimir Putin. Fapt este că, potrivit experților militari americani, iarna încă prea blândă amână vrând-nevrând asaltul.
