Linkuri accesibilitate

Percheziții într-un caz penal de propagare a războiului și de ațâțare a vrajbei


Imagine generică

Percheziții într-un caz penal de propagare a războiului și de ațâțare a vrajbei au fost efectuate joi, 9 iunie, de către angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție al MAI (SPIA) și angajații Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS). Persoana bănuită a fost interogată la sediul PCCOCS.

Procuratura Generală, care a făcut anunțul, nu a precizat numele persoanei, invocând prezumția nevinovăției. Dar presa l-a identificat pe presupusul propagandist ca fiind Nikolai Kostîrkin, jurnalist la portalul Gagauznews.

Procurorii spun că bănuitul, în condițiile stării de urgență din R. Moldova, impusă în contextul războiului din Ucraina, a „răspândit sistematic” prin internet „elemente propagandistice care justifică agresiunea militară asupra Ucrainei, utilizarea cărora sunt interzise legal pe teritoriul Republicii Moldova, plasând sistematic informații și discursuri publice ce incită la ură și război”.

Presa a publicat și o înregistrare audio în care bănuitul ar afirma că își propune să schimbe percepția unor factori de decizie de la Moscova pentru a face mai eficient războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

Ancheta mai spune că încearcă să stabilească „întregul cerc de făptuitori, care răspândesc sistematic în public prin diverse mijloace mass-media, rețele de socializare, canale de comunicare informații tendențioase și inventate, caracterizate ca fiind instigatoare la război”.

Procurorii susțin că prin aceste acțiuni bănuiții ar încerca să creeze în rândul populației Republicii Moldova „un climat afectiv favorabil unui conflict armat, inclusiv cu scopul generării unor disensiuni în rândul populației, îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale, etnice sau religioase”.

Previous Next

XS
SM
MD
LG