Linkuri accesibilitate

Peste 1.300 de persoane s-au vaccinat în cadrul maratonului organizat de Universitatea de Medicină


Autoritățile din sănătate au anunțat că până la ora 15.00 1.300 de persoane s-au vaccinat anti-COVID-19, în cadrul maratonului organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu”. S-a administrat rapelul cu AstraZeneca și vaccinul Johnson & Johnson, pentru cei care nu au fost vaccinați. Reamintim că vaccinul Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză. Vaccinarea în cadrul acestui așa-numit „maraton” se încheie la ora 18.00.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG