Linkuri accesibilitate

Petras Auštrevičius: „Nu legile schimbă o țară, ci dorința oamenilor de a schimba țara”(VIDEO)


Europarlamentarul Petras Austrevicius , fost raportor al Parlamentului European pentru R.Moldova
Europarlamentarul Petras Austrevicius , fost raportor al Parlamentului European pentru R.Moldova

Un interviu cu raportorul Parlamentului European pentru Belarus, europarlamentarul lituanian Petras Auštrevičius (Renew Europe)

Europa Liberă: Domnule Austrevicius, ati organizat recent un eveniment in Parlamentul European despre agenda europeană in Belarus. Titlul: „Belarus, de la geopolitică, la politică”. Intrebarea este: nu este aceasta cheia in care funcționează toată vecinătatea de est a UE?

Petras Auštrevičius despre Parteneriatul Estic
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:45 0:00


Petras Auštrevičius: „Fără îndoială. De ce? Pentru că observăm negocieri care se desfăsoară pentru un parteneriat intre două state, Belarus si Rusia, fără implicarea societății civile in aceste negocieri. De aceea, mă întreb pe ce bază au loc aceste negocieri? Este doar voința politică a unor elite? Sau este dorinta celor două popoare? Noi ce vedem este doar un plan strategic al domnului Putin de a readuce Belarus sub aripa Federației Ruse.”

Europa Liberă: Asta în timp ce Belarus este incă parte a Parteneriatului Estic. Nu o parte activa, ca Georgia, Ucraina sau Moldova. Dar este. Are speranță încă UE cu Belarus?

Petras Auštrevičius: „Formal, Belarus rămâne în cadrul Parteneriatului Estic. Belarus a ales o abordare foarte individualistă în relatia cu UE, caz după caz, intr-o manieră lentă. Chiar și negocierile pentru facilitarea vizelor au necesitat 5 ani pentru a se ajunge la un acord. Belarus nu are o abordare strategică, de țară, să preia exemplele de bună practică din UE. Nu văd o abordare europeană, ca atare, Belarus rămâne pentru mine cea mai misterioasă țară europeană, cumva pierdută în pădurile geopoliticii.”

Europa Liberă: În toate celelalte state aveti parteneri in societatea civilă. Va puteti baza si pe cei din Belarus? Le este permis să fie activi? Au puterea de a face ceva?

Petras Auštrevičius: „Ridicați o chestiune foarte importantă. Eu ce am observat, este că cetatenii sunt foarte interesati să afle mai multe despre viata sociala, economica si politică din UE. Trebuie sa extindem cooperarea noastră cu societatea civila. Avem parteneri buni in Belarus si ii apreciem foarte mult. Nu este usor să supraviețuiești in Belarus, căci regimul știe foarte bine cum să controleze și să suprime societatea civilă. Nu ii lasa sa se exprime sau să ia decizii publice. Dar acești oameni sunt foarte curajosi, apreciez implicarea lor, iar cand vin aici parcă nu vin din Belarus. Societatea este mult mai pregătită pentru o schimbare decât elitele. ”

Europa Liberă: UE încă investește in Belarus. Dar nu este ca și cum aruncă bani intr-o gaură neagră?

Petras Auštrevičius: „Nu legile schimbă o țară, ci dorința oamenilor de a schimba țara. Așa se intamplă în Moldova sau Ucraina. De ce investește in continuare UE in Belarus? Pentru că, de exemplu, Belarus are peste 1000 de km de granița comună cu UE. Ce se intâmplă acolo ne afectează si pe noi. Iată, să ne gandim doar la schimbările climatice sau la mediu. Trebuie sa cooperam cu Belarus ca să oferim asistenta pentru tratarea apelor reziduale, pentru ca raurile din Belarus ajung si in alte state ale UE. Trebuie sa continuam să sprijinim societatea civilă. Belarus nu realizeaza cât pierde populația din cauza acestor limitari politice si a lipsei de viziune. Alte tari ca Ucraina sau Moldova au evoluat foarte mult. Sigur, noi trebuie sa fim atenti si selectivi si sa nu cheltuim fără rost. De fapt, sunt investitiile noastre. Trebuie să fim mandri că putem asista societatea din această țară. Sper ca populația vede și ințelege că nu este vorba despre altceva decât despre gesturi de bunăvoință ale UE și că acesta nu este decât un inceput.”

XS
SM
MD
LG