Linkuri accesibilitate

Petras Auštrevičius: „Rusia a stat în spatele acestei manevre și a jucat în aceeași echipă cu puterea de la Minsk”


Frontiera dintre Polonia și Belarus – scena tragediilor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:19 0:00

Raportorul Parlamentului European pentru Belarus, Petras Auštrevičius (RENEW), deplânge reacția anemică și întârziată a UE și NATO în chestiunea așa zișilor refugiați din state terțe de la granița dintre Belarus și Polonia. Auštrevičius atrage atenția că exact în aceeași situație se află și Lituania, care se luptă să stăvilească valul de migranți la granițele sale. „Acești refugiați importați forțează granița UE și NATO. Și a fost nevoie să treacă patru luni până ce statele vestice din UE să realizeze că se întâmplă ceva grav. Toate informațiile pe care noi, Lituania, le-am oferit colegilor din Vest și instituțiilor europene și NATO, din timp, au rămas fără răspuns, luni la rând. Nu consider că instituțiile europene și transatlantice ne-au apărat cum se cuvine”, declară într-un interviu cu Europa Liberă europarlamentarul lituanian.

Interviu cu Petras Auštrevičius
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:11 0:00
Link direct

Europa Liberă: Domnule Auštrevičius, cum vedeți ceea ce se întîmplă în Belarus în ultima vreme?

Petras Auštrevičius
Petras Auštrevičius

Petras Auštrevičius: „Sunt peste 25 de ani de când nu avem vești bune din Belarus. Lucrurile se prăbușesc pe zi ce trece la un nivel la care nu ne-am fi gândit nici în cele mai stranii scenarii. Însă ce vedem la granița dintre Belarus și UE este ceva fără precedent. Este o escaladare directă, o abordare complet nouă folosind tacticile hibride ale Rusiei care au redirecționat către UE fluxurile migratorii. Este, de asemenea, ceva nou în ceea ce privește cooperarea dintre Belarus și Rusia. Pentru că fără nici un dubiu, Rusia a stat în spatele acestei manevre și a jucat în aceeași echipă cu puterea de la Minsk. Tot ce știm este că vedem o situație care escaladează în mod periculos și nu văd nici un semn al revenirii la normal.”

Petras Auštrevičius: „Rusia a jucat în aceeași echipă cu puterea de la Minsk”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:11 0:00
Este, de asemenea, ceva nou în ceea ce privește cooperarea dintre Belarus și Rusia...

Europa Liberă: Există dovezi cu privire la acuzele aduse Rusiei că ar fi în spatele întregii operațiuni?

Petras Auštrevičius: „Dacă analizăm situația și derularea evenimentelor putem spune că am văzut implicarea militară directă a Rusiei. Am văzut două avioane de luptă strategice rusești care au străbătut spațiul aerian din Belarus. Apoi, trupele rusești și cele bieloruse au făcut exerciții militare comune, în care soldați s-au parașutat la granița dintre Polonia și Lituania. Lukasenka a cerut sprijin pentru că, așa cum a declarat, el apără granița comună ruso-bielorusă. Moscova nu a reacționat în nici un fel, contrazicându-l pe Lukașenka. La Moscova a fost tăcere. Nici o reacție față de acțiunile lui Lukașenka. Apoi, să nu uităm de unde vin banii în Bielorusia. Este evident că Lukașenka nu este independent, că este în strânsă legătură cu oficiali de rang înalt din Kremlin și a jucat mereu acest joc de-a șoarecele și pisica în vecinătatea estică a UE.”

Europa Liberă: Cine este cel mai creativ în această poveste: dl Putin, dl Lukașenka, alte persoane?

Petras Auštrevičius: „Nu știu ce să spun despre acești doi jucători, nu le pot spune nici politicieni, căci sunt mai degrabă doi instigatori ai unor situații periculoase la nivel geostrategic și regional, nu fac economie de fantezie și vin mereu cu situații noi, nu într-un sens bun. Cine s-ar fi gândit că putem să trăim așa ceva, fluxuri de migranți aduși special în UE? Nimeni nu și-a putut imagina așa ceva. Din păcate, reacția vestului a fost foarte, foarte înceată. Mii și mii de refugiați importați din țări terțe forțează granița UE și NATO. Și a fost nevoie să treacă patru luni până ce statele vestice din UE să realizeze că se întâmplă ceva grav. Toate informațiile pe care noi, Lituania, le-am oferit colegilor din vest și instituțiilor europene și NATO din timp, toate telefoanele pe care le-am dat, toate chemările la reacție au rămas fără răspuns luni la rând. Nu consider că instituțiile europene și transatlantice ne-au apărat cum se cuvine. Aș spune că este mai degrabă un eșec.”

Nu consider că instituțiile europene și transatlantice ne-au apărat cum se cuvine. Aș spune că este mai degrabă un eșec...

Europa Liberă: Care este diferența între ce se întâmplă acum la granița dintre Polonia și Belarus și ce a fost în Crimeea și estul Ucrainei în 2014?

Petras Auštrevičius: „În toate aceste cazuri s-a testat reacția noastră: ce răspuns vom avea? Suntem uniți? Avem reacție rapidă? Avem un răspuns adecvat? Și de fiecare dată, aceste state din est de care vorbim ne-au provocat cu ceva nou, nemaivăzut pînă atunci. Ca atare, găsesc multe asemănări între cele două situații la care faceți referire. Desigur, scala evenimentelor din Ucraina a fost alta, iar în Crimeea a fost pur și simplu ocupație rusească. Dar știți ceva, migranții pot fi cu ușurință înlocuiți cu soldați. Deci oare nu este o repetiție a ceva mai grav ce va veni? Este o provocare pentru a vedea cum vom răspunde? Cât de rezistenți și răbdători suntem? Nu știu, eu unul iau aceste evenimente foarte în serios.”

Europa Liberă: Ce ne puteți spune despre interzicerea zborurilor deasupra Belarus. Iată o măsură pe care UE ar putea să o ia.

Petras Auštrevičius: „Așa este, și ar fi trebuit această măsură luată cu mult timp în urmă. Trebuia luată în iulie, când am tras prima dată semnalul de alarmă. Sigur, între timp Comisia Europeană a acționat deja, a discutat cu reprezentanții acestor țări. Dar de ce nu am făcut toate acestea în vară? Pentru că instituțiile europene nu au crezut că este serios ceea ce se întâmplă în Belarus. Eu nu pot să înțeleg. De ce ne mai numim un jucător global? Ce fel de global player suntem dacă nu ne putem impune la nivel regional? ”

La granița dintre Belarus și Lituania nu mai este liniște și pace...

Europa Liberă: Este și țara Dvs, Lituania, afectată de această criză a migranților?

Petras Auštrevičius: „Desigur. Deși evenimentele de la granița dintre Lituania și Belarus nu se află mereu în atenția presei, în fiecare noapte grănicerii noștri întorc din drum zeci și sute de migranți. Iar la graniță a crescut numărul de soldați bieloruși, care folosesc lasere, poate doar să intimideze sau să semnaleze că sunt prezenți. La granița dintre Belarus și Lituania nu mai este liniște și pace.”

XS
SM
MD
LG