În ziua în care familia regală britanică era prinsă că a editat un portret al reginei și familiei sale, autoritățile turkmene au publicat două imagini pentru a promova „sezonul național de plantare”, lansat la 17 martie.
O fotografie îl arată pe președintele Turkmenistanului, Serdar Berdîmuhamedov, singur, în timp ce descărca pământ dintr-o roabă, în timp ce pe fundal, mai multe persoane plantează copaci. O altă imagine, îl arată alături de tatăl său, fostul președinte Gurbangulî Berdîmuhamedov.
În realitate, silueta tânărului președinte a fost „tăiată” dintr-o altă imagine și plasată în cele două fotografii de la plantat de pomi.
Această practică de editare a fotografiilor este doar una din tradiția de decenii a regimului autoritar din Turkmenistan de a publica poze trucate, care ilustrează (fals) activitățile președinților.
O examinare mai atentă a presei de stat de la Ashgabat dă la iveală faptul că editarea fotografiilor pare a fi la fel de răspândită sub conducerea lui Serdar Berdîmuhammedov, care a devenit președinte al țării în martie 2022, ca și sub președinții anteriori.
În această imagine publicată în iunie 2021, Gurbangulî Berdîmuhamedov, la acea vreme conducătorul Turkmenistanului, era într-o campanie de consolidare a imaginii fiului său, înainte ca acesta să fie numit președinte.
O examinare atentă a fotografiei arată că fețele celor doi sunt iluminate diferit. Însă detaliul care dă totul de gol și sugerează că imaginea a fost trucată este un mic decalaj în umbra proiectată în spatele copitei calului. Este posibil ca animalul să fi fost lipit în această fotografie.
Kate Mallinson, cercetătoare la Chatam House și expertă în politica Asiei Centrale, a declarat Europei Libere că utilizarea frecventă a Photoshop-ului în comunicatele de presă de la Ashgabat este o rămășiță a epocii sovietice, când realitatea era trucată în mod curent, la care se adaugă și o atmosferă a fricii indusă astăzi printre funcționarii guvernamentali.
„Orice funcționar care dă dovadă de inițiativă proprie, Sabia lui Damocles deasupra capului, dar dacă ești precaut și atent la mânia Berdîmuhamedov-ilor, atunci nu-ți rămâne decât să truchezi la greu”, spune Mallinson.
În imaginea de mai sus, publicată în octombrie 2020, președintele de atunci, Gurbangulî Berdîmuhamedov, este înfățișat la o ceremonie în memoria victimelor cutremurului din 1948 din Ashgabat. Steagurile din partea dreaptă de sus a imaginii flutură puternic în vânt, în timp ce, cele ale soldaților, atârnă liber.
În fotografia de mai sus cu actualul președinte al Turkmenistanului, care a fost publicată de presa de stat în aprilie 2023, Serdar Berdîmuhamedov ține în cal împodobit la inaugurarea unui centru ecvestru.
Imaginea arată semne evidente de trucaj între picioarele calului. În timp ce formele pavajului din dreapta imaginii se aștern în mod natural în perspectivă, liniile dintre cărămizile din partea stângă sunt frânte și neclare. Cel mai probabil, calul a fost lipit în cadru dintr-o altă fotografie, iar editorul de imagine s-a confruntat cu dificila sarcină de a „clona” modelul de pavaj în spațiul dintre picioarele calului.
În aprilie 2022, publicația independentă de știri turkmenă Chronicle of Turkmenistan a prezentat imagini cu noul președinte Berdîmuhamedov întâlnindu-se cu Rustam Minnihanov, șeful regiunii ruse Tatarstan. În fotografiile publicate de administrația din Tatarstan, liderul turkmen are o expresie ciudată.
În schimb, imaginile de la întâlnire publicate de presa de stat turkmenă îl arată pe liderul din Asia Centrală cu o expresie respectuoasă pe chip. O priză electrică de pe perete, în stânga celor doi, a fost eliminată și ea din versiunea imaginii difuzate de turkmeni.
Cercetătoarea Kate Mallinson spune că utilizarea tehnicilor de trucare și retușare a fotografiilor de către guvernul turkmen se datorează parțial naturii închise a regimului din această țară. „Spre deosebire de alte state post-sovietice, guvernul turkmen nu folosește firme de relații publice", a spus ea, adăugând că cei de la Ashgabat trebuie în aceste condiții „să se descurce cum pot”.
În 2019, Europa Liberă a publicat o altă investigație în care documenta editarea intensă a imaginilor de către oficiul președintelui Kazahstanului, Kasîm Jomart-Tokaiev. Imaginile mai recente publicate de liderul kazah par să arate că la aceste trucuri se recurge acum mult mai puțin.