Linkuri accesibilitate

Platforma DA și PAS au depus în Parlament moțiunea de cenzură împotriva guvernului Ion Chicu


Premierul Ion Chicu în Parlament (arhivă)

Platforma DA a depus în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, semnată de deputații PAS și deputatul neafiliat Octavian Țîcu. Moțiunea a fost prezentată în plenul Legislativului, joi, de liderul fracțiunii Platforma DA, Alexandr Slusari.

Potrivit semnatarilor, executivul condus de Ion Chicu „a demonstrat incapacitate guvernamentală și a creat premise suficiente de aprofundare a crizei în toate sferele vieții sociale”, transmite Agora.md.

Grupul parlamentar Pro Moldova a anunțat că va sprijini demiterea Guvernului Chicu.

Pe de altă parte, fracțiunea Partidului Democrat a respins invitația de a semna moțiunea. Iar liderul fracțiunii Partidului Socialiștilor, Corneliu Furculiță, a acuzat PAS că a intrat „în alianță cu partidele oligarhice”. PSRM și-a reiterat sprijinul față de Guvernul Ion Chicu.

Inițiativa privind exprimarea unui vot de neîncredere actualului guvern ar urma să fie examinată în următoarea ședință a Parlamentului.

XS
SM
MD
LG