Linkuri accesibilitate

Platforma DA cere Parlamentului să discute cazul polițistului răpit


Parlamentarul Platformei DA, Alexandru Slusari
Parlamentarul Platformei DA, Alexandru Slusari

Fracțiunea parlamentară a Platformei DA a cerut convocarea de urgență a ședinței Parlamentului pentru a-i audia pe ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, și directorul Serviciului de Informație și Securitate, Alexandr Esaulenco, în legătură cu răpirea, miercuri 7 octombrie, a unui polițist de la Inspectoratul de Poliție din Florești de către angajați ai așa-numitului minister al securității de la Tiraspol. Președintele fracțiunii, Alexandru Slusari a anunțat că a fost pregătită o moțiune simplă privind activitatea MAI dar și un proiect de hotărâre prin care se exprimă neîncrederea în directorul SIS.

Slusari a criticat modul în care instituțiile statului au reacționat la răpirea polițistului, menționând că securitatea Republicii Moldova este în pericol.

Miercuri, viceprim-ministra pentru reintegrare, Cristina Lesnic, a făcut demersuri către partea transnistreană pentru a cere explicații pe acest caz. „Astfel de acțiuni sunt inadmisibile, ilegale și încalcă cele mai fundamentale drepturi ale omului, fiind o provocare constantă în ultima perioadă”, a declarat Cristina Lesnic, potrivit comunicatului.

Totodată, subiectul a fost adus în atenția mediatorilor în formatul 5+2, Oficiul CoE în Republica Moldova și Reprezentanței ONU în Republica Moldova și va fi abordat de către delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control în ședința de săptămâna aceasta a CUC.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG