Linkuri accesibilitate

Platforma Națională a Societății Civile, solidară cu ambasadorul UE în R. Moldova


Peter Michalko, ambasadorul UE în Republica Moldova

Platforma Națională a Societății Civile din Parteneriatul Estic își exprimă solidaritatea cu ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko și cere partidelor politice să renunțe la transformarea diplomaților europeni în ținte politice, concentrându-se pe găsirea unor soluții democratice pentru rezolvarea crizei politice, în conformitate cu interesul cetățenilor, se arata intr-o declarație Platformei, citată de agenția IPN.

Potrivit Platformei Naționale a Societății Civile din Parteneriatul Estic, suveranitatea nu este afectată de declarațiile ambasadorului UE, care a afirmat că au fost abateri de la angajamentele pentru reformă pe care Republica Moldova și le-a asumat oficial în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, chiar de către cei care acum il critica pe emisarul european. Chiar și Curtea Constituțională a Republicii Moldova a stabilit neconstituționalitatea unuia dintre proiectele de lege adoptate în decembrie 2020 de o majoritate formată din PSRM, Partidul Șor și grupul „Pentru Moldova”, care a încălcat procedurile legale și de transparență decizională- se mai amintește în declarația Platformei.

Platforma menționează că Partidul Șor, și Partidul Socialiștilor au lansat recent atacuri la adresa ambasadorului UE în Republica Moldova pentru a distrage atenția de la manevrele nedemocratice și neconstituționale pe care le fac pentru a-și conserva puterea după pierderea alegerilor prezidențiale de către Igor Dodon. Cele două partide îi reproșează diplomatului european diverse luări de poziție pe care acesta le-a avut și invocă o așa-zisă încălcare de către acesta a „suveranității” țării. În realitate, este vorba de o diversiune: atât Partidul Șor cât și PSRM par mai degrabă preocupați să-și asigure ei o putere suverană de a controla instituțiile statului, în pofida faptului că au pierdut sprijinul electoratului, se arată în nota de poziție care a fost semnată de 96 de organizații membre ale Platformei naționale a Societății Civile din parteneriatul Estic.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG