-
Agenția AGERPRES îl citează pe directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) al Academiei Române, Dan Dungaciu, care a declarat că Mitropolia Basarabiei este „o necunoscută” în România, inclusiv „pentru că niciun Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române nu a trecut Prutul”. Vorbind la un for de prezentare a primului barometru al vieţii religioase din România, Dungaciu a mai spus că, dacă un Patriarh al României ar fi trecut Prutul, probabil că şi presa s-ar fi interesat mai mult în legătură cu demersul acestuia, iar „oamenii ar fi aflat de faptul că există o Biserică occidentală românească, pro-europeană şi în Republica Moldova”... - ANTICORUPȚIE se referă la un comunicat al Autorității Naționale de Integritate (ANI) care-și exprimă repetat îngrijorarea față de efectele proiectului de lege propus de socialiști prin care ar urma să fie diminuată eficiența de activitate a acestei instituții. Deputații PSRM propun micșorarea termenului de verificare a averilor funcționarilor de la trei ani la un an și alte modificări prin care este limitată competența agenției. Potrivit instituției, proiectul, dacă va fi adoptat, va cauza „blocarea activității inspectorilor de integritate, prin reducerea semnificativă a instrumentelor anticorupție de care dispun”, dar și va compromite în general misiunea acestei autorități.
- ARGUMENTÎ i FAKTÎ v MOLDOVE titrează: „Chicu a condamnat cu duritate comportamentul fermierilor în timpul protestelor de astăzi”. Potrivit publicației, prim-ministrul i-a cerut ministrului de Interne „să asigure ordinea publică și să-i apere pe contribuabili de cei care nu plătesc impozite”. El i-a mai cerut ministrului Voicu să nu permită nimănui să strivească polițiștii cu tractoarele”. Potrivit lui Ion Chicu, tractoarele „au fost cumpărate inclusiv din contul impozitelor plătite de polițiști, învățători, medici, oameni de cultură ș.a.m.d., iar cei care stau în fața parlamentului, nu plătesc impozite. Sau, chiar dacă și plătesc, ei dau un leu, dar primesc înapoi trei”.
- COTIDIANUL reține reacția liderului informal al PSRM, Igor Dodon, care neagă că primarul socialist al Chișinăului, Ion Ceban, ar putea să-și creeze o nouă formațiune, sub protecția Kremlinului. Afirmații în acest sens a făcut în ajun liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi. Dodon, în schimb, spune, într-o emisiune la TV că-l va lua pe Ceban la Moscova, acolo unde va merge la sfârșitul lunii decembrie. De asemenea, președintele în exercițiu afirmă că echipa sa „este mai consolidată ca niciodată”. „Ceban a avut mereu susținerea mea, altfel nu câștiga la Chișinău”, declară Dodon.
- Protestul agricultorilor este de fapt „protestul boierilor”, afirmă NOI.MD, un portal afiliat socialiștilor, citându-l pe activistul Ion Harghel. Potrivit acestuia, agricultorii care protestează față de politicile Guvernului Chicu sunt, de fapt, foști președinți de colhozuri, care dețin tractoare de milioane de lei, angajează ilegal la muncă zilieri și își fac afacerea prin evaziune fiscală. Harghel mai afirmă că majoritatea dintre protestatari ar fi luat pământul de la niște oameni în fața cărora nu și-au onorat obligațiunile, invocând seceta.
- Într-un interviu pentru RADIO CHIȘINĂU comentatorul politic Vlad Țurcanu spune că proiectele controversate privind funcționarea limbilor, statutul Găgăuziei sau cel prin care Taraclia ar urma să primească statut de raion etnocultural, proiecte examinate de PSRM și aliații săi în parlament sunt „concepute ca niște bombe cu ceas. Sunt elemente clare de federalizare, operate pe furiș, la repezeală, de o forță politică practic angajată în mod fățiș în slujba unei alte țări”. Iar toate acestea se întâmplă, a adăugat comentatorul, „pe fundalul unei rezistențe minime din partea sistemului foarte slăbit și pe alocuri inexistent sau complice chiar”.
- ZIARUL DE GARDĂ o citează pe președinta aleasă Maia Sandu care, în contextul celor întâmplate în timpul protestelor de miercuri ale fermierilor, și-a exprimat „regretul cu privire la violențele asupra agricultorilor protestatari”. Într-o postare pe Facebook, Sandu menționează totodată că „demisia Guvernului și anticipatele sunt unica modalitate prin care poate fi restaurată voința poporului”. „Solicitările agricultorilor trebuie auzite și îndeplinite. Agricultorii ne pun pâine pe masă, în timp ce în Parlament și în Guvern, cu susținerea majorității PSRM-Șor, se adoptă legi împotriva poporului, se cheltuie banii publici fără sens și se fac scheme de corupție. În timp ce agricultorii, medicii, pensionarii, familiile cu copii au nevoie de cel mai mare sprijin, prioritatea alianței PSRM-Șor este împărțirea schemelor”, a afirmat președinta Maia Sandu.
- După ce deputații socialiști și aliații lor au adoptat proiectul de lege prin care s-a revenit la vârstat standard de pensionare de 57 de ani pentru femei și de 62 de ani pentru bărbați, ZIARUL NAȚIONAL reține afirmațiile fostului premier Pavel Filip, președintele PDM, potrivit căruia, în consecință, „poate că oamenii vor ieși mai devreme la pensie, dar nu vor avea pensii”. Liderul democrat a spus că este vorba de o inițiativă populistă, că „se scoate o cărămidă din toată construcția” care riscă astfel să se prăbușească „după ce au fost depuse eforturi colosale pentru a reforma sistemul de pensii”.
„Poate că oamenii vor ieși mai devreme la pensie, dar nu vor avea pensii” (Pavel Filip/ Ziarul Național)
Revista matinală a presei.
Cele mai citite articole
1