Linkuri accesibilitate

Podcastul „Reporterii”: „Mulțumim mult, Natalia!” sau de ce a fost demis Guvernul Gavrilița


Jurnaliștii Europei Libere Alexandru Eftode și Cristina Popușoi
Jurnaliștii Europei Libere Alexandru Eftode și Cristina Popușoi

De ce decide un partid (PAS) care a dat președintă de țară și are o majoritate de 63 din 101 de locuri în parlament să-și înlocuiască guvernul? De ce este înlocuit un guvern pe care tot cei care îl înlocuiesc îl laudă că a fost foarte bun și a făcut ceea ce trebuie?

Răspunsul este sugerat numai de majoritatea parlamentară. PAS vrea un guvern „mai eficient”, a declarat Cristinei Popușoi și acestui podcast deputatul PAS, Oazu Nantoi. „Noi deja nu avem dreptul să ratăm șansa istorică de a oferi Republicii Moldova perspectiva de integrare europeană”, a spus Nantoi, sugerând că guvernul Gavrilița s-ar fi mișcat prea lent cu reformele pro-europene.

„Mulțumim mult, Natalia!” sau de ce a fost demis Guvernul Gavrilița
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:35:28 0:00

„Dacă guvernul ar fi avut acasă aceeași susținere și încredere pe care am simțit-o de la partenerii noștri europeni, am fi reușit să avansăm mai mult și mai repede”, răspundea acestor nemulțumiri chiar Natalia Gavrilița în anunțul demisiei, pe 10 februarie.

Natalia Gavrlița este o aliată veche a Maiei Sandu, iar șefa statului a insistat atât de mult, în 2021, s-o vadă prim-ministră încât a dizolvat atunci parlamentul, declanșând alegeri anticipate.

„Este un om în care am încredere, o profesionistă integră și responsabilă”, spunea atunci președinta Sandu despre cea pe care o nominaliza să conducă guvernul.

„Mulțumim mult, Natalia!”, este ceea ce șefa statului a spus acum, după un an și jumătate de guvernare a cabinetului Gavrilița, în mesajul scurt în care lua notă de demisia a ceea ce a fost un „guvern al crizelor”.

Chiar dacă acceptăm sugestia că guvernul este înlocuit din cauza ineficienței, într-un an electoral, în care PAS va trebui să se prezinte în fața alegătorilor la un scrutin local general, rămân multe alte întrebări, inclusiv pe ce se bazează încrederea că un guvern în frunte cu premierul desemnat Dorin Recean va fi mai eficient sau va aduce un câștig de imagine pentru PAS.

Noul episod din „Reporterii” este o tentativă de a răspunde la aceste întrebări, dar și la întrebarea: Ce s-a întâmplat între două vechi aliate că de la „un om în care am încredere” s-a ajuns la „Mulțumim mult, Natalia”?

Cu un episod nou în fiecare luni, „Reporterii” este un podcast în care povestim prin viu grai pentru ascultătorii noștri - cei care ne ascultă în mașină, în căști în transportul public sau acasă, înainte de culcare – la ce proiecte lucrează reporterii Europei Libere pentru site-ul nostru, pentru paginile noastre de Facebook și Instagram, pentru canalul de YouTube.

Vă puteți abona la podcast pe platformele Apple Podcast, Google Podcast, pe YouTube, iar ascultătorii din străinătate îl pot găsi și pe Spotify. Audiție plăcută!

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG