Linkuri accesibilitate

Podcastul Reporterii | Narațiunile electorale sau ce arme din arsenalul anti-UE și-au ales oponenții moldoveni ai aderării


Pentru prima dată în acest sezon electoral, R. Moldova discută dacă ar fi bine sau nu să adere la UE și tot pentru prima dată suntem martorii unui atac direct la adresa UE din partea politicienilor moldoveni care nu vor aderarea. În Reporterii, vorbim despre armele cu care atacă.

Narațiunile electorale sau ce arme din arsenalul anti-UE și-au ales oponenții moldoveni ai aderării
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:00 0:00

De ce ar fi bine să adere, cei care sprijină aderarea au explicat de mult – UE a adus țărilor membre din Est mai multă libertate, bunăstare și pace.

Pe partea cealaltă - de ce nu ar fi bine - lucrurile sunt mai complicate. Niciodată până acum, rivalii moldoveni ai apropierii de UE nu au atacat frontal blocul comunitar. Pur și simplu au spus că e mai bine aproape de Rusia, e mai bine în CSI, e mai bine într-o uniune eurasiatică.

Dar acum, înaintea referendumului din 20 octombrie despre aderarea la UE, problema s-a pus frontal și, în timp ce promotorii aderării folosesc mai departe argumentele cunoscute, adversarii s-au întors către un arsenal gata existent al inamicilor UE.

Noi, la Europa Liberă Moldova, am examinat ce arme și-au ales, ce le spun ei alegătorilor, ce narațiuni au adoptat și adaptat.

Câteva par mai importante: că, aderând, R. Moldova își va pierde suveranitatea, iar stăpân aici va deveni Bruxelles-ul; că aderarea va face ca moldovenii să emigreze și mai în masă (tot în UE), iar în locul lor vor fi aduși imigranți din afara UE; că pământul moldovenilor va fi scos la vânzare și va fi cumpărat pe nimic de alți cetățeni europeni; că valorile tradiționale vor fi înlocuite, iar comunitatea LGBTQ va fi privilegiată.

Am disecat aceste narațiuni ale oponenților aderării și am examinat răspunsul autorităților pro-europene la ele în patru ediții speciale ale podcastului video „Pe Agendă cu Cristina Popușoi”. Iar aici, în acest episod din Reporterii, ne oprim la cele mai importante constatări. Audiție plăcută.

Cu un episod nou în fiecare luni, „Reporterii” este un podcast în care relatăm pentru ascultătorii noștri - cei care ne ascultă în mașină, în căști în transportul public sau acasă, înainte de culcare – la ce proiecte lucrează reporterii Europei Libere pentru site-ul nostru, pentru paginile noastre de Facebook și Instagram, pentru canalul de YouTube. Vă puteți abona la podcast pe platformele Apple Podcast, pe YouTube, iar ascultătorii din străinătate îl pot găsi și pe Spotify.

  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG