Linkuri accesibilitate

Politica culturală a Germaniei


Graffiti House, la Berlin

Ofensiva contra sistemului de sprijinire oficială a culturii, defăimat de forţele naţionalist-autoritare drept cultură mainstream.

Politica oficială a Germaniei în domeniul culturii se bazează pe Legea fundamentală care prevede libertatea artelor şi cuvîntului. Constituţia federală mai prevede şi descentralizarea în domeniul cultural, transferînd o serie de competenţe spre cele 16 land-uri. La nivel federal există doar un secretar stat care se ocupă de cultură, dar nu un ministru al culturii. Totuşi, la nivel federal se stabileşte un buget naţional pentru subvenţionarea, respectiv sprijinirea unor instituţii culturale de prim rang. De exemplu, radio-televiziunea publică naţională este finanţată atît din taxele obligatorii pentru toţi cetăţenii ţării, cît şi din alocaţii suplimentare necesare unei bune funcţionări, venite din partea statului. Astfel, radioul public nu este obligat să apeleze la publicitate. Pentru televiziunea publică difuzarea reclamelor este strict limitată. Ele se difuzează doar între orele stabilite pînă la începerea programului de seară.

Bugetul actual (pe anul 2019) prevede pentru cultură şi mass-media publică suma de 1,9 miliarde de euro. Astfel, alocaţii extrem de generoasă sînt alocate nu numai unor teatre, muzee sau opere, ci şi producţiei cinematografice – pentru a aminti aici de cele mai reprezentative instituţii culturale.

Pe lîngă sistemul oficial de susţinere a culturii, mai există şi un sistem privat extins de finanţare şi sponsorizare.

Război cultural declanşat de forţele naţionalist-autoritare

Împotriva actualului sistem de funcţionare şi sprijinire a culturii s-au ridicat în ultimii ani voci care combat ceea ce ele califică drept cultură-mainstream. Fără a face vreo diferenţiere, adversarii sistemului bagă în aceeaşi oală mai toate ziarele supraregionale, indiferent de orientarea lor, de la cotidianul liberal Süddeutsche Zeitung la cel conservator Die Welt, susţinînd ideea că presa este mincinoasă. Aceste voci difuze şi-au găsit acum o portavoce în partidul naţionalist-autoritar, Alternativa pentru Germania (AfD). Unul dintre liderii acestui partid, Björn Höcke, a cerut, deja-n 2017, o întorsătură de 180 de grade în ceea ce priveşte interpretarea istoriei germane. Pledoaria acestuia exprima, în esenţă, nucleul doctrinar al dreptei radicale tradiţionale, axat pe un naţionalism exclusivist şi un patriotism exacerbat. În perioada de tristă amintire, de după 1933, cultura acceptată era cea a „sîngelui şi gliei” (Blut und Boden).

La urma urmei, Alternativa pentru Germania încearcă să instrumentalizeze arta şi estetica în sensul impunerii unei identităţi culturale, exprimată în formule ca „prezervarea identităţii culturale” sau „cultura directoare germană” (deutsche Leitkultur). Partidul se opune alocării de bani pentru sprijinirea unor teatre sau unor proiecte de artă care combat rasismul. Activistul AfD, Hans-Thomas Tillschneider (originar din România, citat de televiziunea ARD) a cerut, de exemplu, ca teatrele din Saxonia-Anhaltină să monteze piese clasice germane şi să producă astfel o platformă de „identificare cu ţara noastră”. La Stuttgart, AfD-ul a cerut de curînd, ca instituţiile de cultură să întocmească liste cu numele unor actori, balerini şi cîntăreţi care nu au cetăţenia germană. În spatele acestei cereri (scria Stuttgarter Zeitung) se ascunde dorinţa de identificare a unor negermani, activi în domeniul cultural.

Prin aceste acţiuni ale naţional-autoritarilor germani se conturează un război cultural, care seamănă cu cel în plină desfăşurare în Polonia sau Ungaria. Arta şi literatura, cer euroscepticii şi adversarii globalizării, să fie depolitizată. În acelaşi timp, pledează pentru declanşarea unei ofensive pentru recucerirea „libertăţii artei”, chipurile, sugrumată de „indoctrinarea stîngistă”.

Prin formularea şi răspîndirea unor astfel de solicitări populiste, neo-naţionaliştii vin în întimpinarea adversarilor multiculturalismului, corectitudinii politice şi grupurilor care se opun homofobiei. Obiectivul acestei strategii este, în ultimă instanţă, impunerea unei hegemonii culturale uniformizate după tipare naţional-patriotice.

XS
SM
MD
LG