Ascensiunea partidului Alternativa pentru Germania (AfD) şi intrarea acestuia în Bundestag-ul german va redeschide discuţia legată rădăcinile doctrinare ale formaţiunii. Deocamdată, partidul nu are o ideologie unitară. Liantul de acţiune între cele trei aripi distincte este xenofobia anti-musulmană şi o difuză ostilitate faţă de democraţia reprezentativă şi societatea deschisă, bazată pe valorile liberale, occidentale. Aripa moderată din jurul fondatorului partidului Bernd Lucke (2013-2015 şef; apoi a plecat din AfD şi a înfiinţat o altă grupare) şi rivalei sale, Frauke Petry (care după alegeri a anunţat că nu va activa în cadrul fracţiunii parlamentare AfD) s-a pronunţat pentru formule economice neoliberale şi contra economiei sociale de piaţă.
Aripa naţionalistă radicală din jurul lui Björn Höcke recurge la formule provocatoare, îşi expune în public ideile rasiste, negaţioniste sau antisemite şi colaborează deschis cu figuri compromise politic. Apropiaţi de aripa Höcke sînt şi cei doi activişti, originari din România, Hans-Thomas Tillschneider şi Markus Cornel Frohnmeier, proaspăt ales în Bundestag.
Tillschneider, considerat drept unul dintre ideologii AfD, se inspiră, ca de-altfel şi liderul celei de-a treia aripi, Alexander Gauland, din scrierile teoreticienilor aşa numitei „Revoluţii conservatoare”.
Conceputul a fost creat de căre Armin Mohler (1920-2003) pentru a crea o bază ideologică grupurilor răzleţe, ultra-conservatoare, din R.F. Germania de dinaintea anului 1989. Printre precursorii conservatorismului propus de Mohler se numără Ernst Jünger (al cărui secretar particular a fost), juristul din perioada nazismului Carl Schmitt şi naţional-bolşevistul Ernst Niekisch. Într-un interviu acordat în 1995 ziarului „Leipziger Volkszeitung”, Mohler a dat următorul răspuns evaziv la întrebarea, dacă se consideră fascist:
„Fascism înseamnă pentru mine dacă liberali şi socialişti dezamăgiţi se unesc şi caută ceva nou. Din această [uniune] se naşte ceea ce se numeşte Revoluţie conservatoare”.
Definiţia lui Mohler se regăseşte, într-adevăr, în doctrina încă ambiguă a AfD. Încercările unor „teoreticieni” din afara partidului, dar apropiaţi AfD-ului, ca Götz Kubitschek, editorul revistei „Sezession” sau unii colaboratori ai noii reviste „Cato”, de a crea o platformă doctrinară comună, pot fi considerate deocamdată doar ca nişte proiecte neconturate.
Kubitschek (în revista căruia a publicat şi scriitorul german originar din România, Hans Bergel, exprimîndu-şi acolo admiraţia pentru Armin Mohler) a rezumat în 10 puncte doctrina AfD. Punctul 7 sintetizează foarte clar linia ideologică primară a partidului, care seamănă foarte mult cu doctrina Noii Drepte internaţionale şi cu cea a adepţilor „iliberalismului” din răsăritul Europei:
Din punct de vedere doctrinar, spunea Kubitschek (în aprilie 2017), AfD-ul „se află pe linia următoarelor tradiţii: anti-iluminism, mişcare naţională, revoluţie conservatoare şi rezistenţă antinazistă conservatoare, civism curajos, creştin-democratism din perioada Adenauer şi stare de spirit ca-n anul 1989”.
