Linkuri accesibilitate

Polonezi reținuți la protestele pro-UE


Proteste pro-UE în Polonia

Poliția de la Varșovia a anunțat luni că au fost reținute patru persoane, inclusiv nepotul primului ministru, în timpul marilor demonstrații de duminică împotriva politicilor guvernamentale care pun în pericol calitatea de membră a Poloniei în Uniunea Europeană.

Organizatorii protestului din capitală și autoritățile locale au spus că la manifestație au participat cam 100.000 de oameni. Un nepot al premierului Mateusz Morawiecki spune că un polițist l-a lovit cu piciorul în cap când era căzut la pământ și reținut.

Un purtător de cuvânt al poliției a confirmat reținerea lui Franek Broda și încătușarea lui, dar nu a răspuns la întrebările legate de acuzațiile de brutalitate la adresa poliției.

Broda, care are 18 ani, este un critic al guvernului și activist LGBT.

În urma protestelor de duminică câteva zeci de oameni au fost amendați pentru lansarea de obiecte incendiare și blocarea circulației rutiere în timpul mitingului și marșului către sediul partidului naționalist de dreapta PiS.

Proteste similare s-au ținut în numeroase alte orașe, ca Gdansk, Poznan, Szczecin, Cracovia.

Ele au fost provocate de o decizie judecătorească de săptămâna trecută, potrivit căreia Constituția Poloniei are întâietate asupra legilor UE, când intră în conflict. Criticii spun că hotărârea poate fi văzută ca o respingere a valorilor UE și ar putea duce la Polexit – adică la ieșirea țării din blocul cu 27 de membri.

Guvernul Poloniei neagă că ar urmări așa ceva. El se află în conflict cu UE de șase ani, mai ales datorită a ceea ce UE consideră a fi erodarea independenței judiciarului.

AP notează că apartenența la UE este în general apreciată în Polonia, căreia i-a adus numeroase libertăți, inclusiv cea de călătorie, și ajutoare masive pentru dezvoltarea economică a fostei țări comuniste.

La protestele de duminică s-au fluturat steagurile UE și s-au scandat lozinci ca „Rămânem!” sau „Suntem Europa!”.

Într-un discurs rostit la mitingul din capitală, fostul președinte al Consiliului European Donald Tusk, un lider al opoziției poloneze, a spus că guvernanții vor ieșirea din UE ca să poată distruge mai departe democrația.

Atât Tusk, cât și alți vorbitori au fost întrerupți repetat de contra-demonstranți cu vederi de extremă-dreapta.

La Gdansk a vorbit fostul președinte Lech Walesa, laureatul premiului Nobel pentru pace, care a spus că nici un dușman al Poloniei, vreodată, nu a reușit să divizeze societatea așa cum o face actuala guvernare.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG