Linkuri accesibilitate

Polonia adoptă o controversată lege a presei care a dus la destrămarea coaliției de guvernare


Protest în fața Parlamentului polonez care miercuri, 11 august, a adoptat o controversată legea a presei, Varșovia, Polonia.

Parlamentul Poloniei a adoptat miercuri seara o controversată lege a presei despre care opoziţia susţine că ar putea ameninţa libertatea presei şi ar putea afecta relaţiile cu Statele Unite, deși inițial, opoziția obținuse o amânare a votului.

Legea, al cărei proiect a fost deja criticat de Washington, ar putea obliga în special grupul american Discovery să vândă cea mai mare parte a acţiunilor sale la reţeaua de televiziune privată poloneză TVN, adesea critică faţă de guvernul conservator de la Varşovia.

Potrivit partidului de guvernământ, „Lege şi Justiţie” (PiS), această lege este necesară pentru a împiedica puterile străine ostile, precum Rusia, China sau state arebe, să preia controlul asupra companiilor media din Polonia.

Într-o primă fază, opoziţia reușise miercuri să amâne discuţia până la reluarea sesiunii Parlamentului, pe 2 septembrie.

La scurt timp însă, preşedinta parlamentului, Elzbieta Witek, a decis să organizeze un nou vot, care a fost câştigat în cele din urmă de conservatorii aflaţi la guvernare, susţinuţi de câţiva deputaţi din formaţiunea antisistem Kukiz 15 care, la primul vot, susţinuse amânarea. Opoziţia s-a abţinut în timpul acestui nou vot. În cele din urmă, legea a fost adoptată, conform calendarului parlamentului.

Aceasta este o lege importantă pentru PiS şi pentru preşedintele partidului, Jaroslaw Kaczynski, care controlează deja complet televiziunea publică TVP, devenită un mijloc de propagandă guvernamentală şi, prin intermediul unei companii de stat, o mare parte din presa regională.

Marţi seară au avut loc proteste în toată Polonia împotriva acestei legi care ar interzice companiilor non-europene să deţină peste 49% dintr-o instituţie poloneză de presă.

Un dezacord cu privire la această lege a fost unul din motivele deciziei prim-ministrului Mateusz Morawiecki de a-l revoca pe vicepremierul Jaroslaw Gowin, liderul partidului Acordul, unul dintre cele trei partide din coaliţia de guvernământ.

La scurt timp, Gowin a anunţat că partidul său părăseşte coaliţia de guvernământ. Retragerea din coaliţie nu înseamnă că guvernul cade automat, deoarece este nevoie de un vot formal de neîncredere în parlament.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG