Ipn.md îl citează pe Charles Michel, președintele Consiliului European, care a spus la Chișinău într-un briefing de presă comun cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, că “corupția și fraudele bancare nu trebuie să existe în viitorul Republicii Moldova. Apreciem eforturile personale ale Maiei Sandu privind investigarea furtului miliardului și în ceea ce privește lupta cu corupția, dar așteptăm ca toți actorii politici din Republica Moldova să acționeze în interesul cetățenilor, iar UE acordă tot sprijinul necesar în acest sens”. Președintele Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău, Dorin Cimil, declară tot la ipn.md că instituția deja a făcut un calcul estimativ al unui eventual scrutin parlamentar anticipat și că dacă Parlamentul va decide organizarea alegerilor în acest an, vor fi necesare 120 de milioane de lei, iar autoritatea electorală centrală ar fi pregătită de organizarea votului pentru diaspora timp de două sau mai multe zile.
Cotidianul.md scrie despre o petiție a Asociației „Părinți solidari” nemulțumită de revenirea din 1 martie, când R. Moldova revine la restricții dure împotriva virusului, la învățământul la distanță. Documentul este adresat președintelui Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică și prim-ministrului interimar Aureliu Ciocoi: „în timp ce dumneavoastră închideți școlile, vital necesare pentru a asigura un proces educațional eficient și calitativ, rămân deschise bisericile, localurile de alimentație publică, barurile, piețele și alte locuri publice, iar transportul public e plin de persoane cu vârsta de peste 60 de ani, care și reprezintă principala categorie de risc în pandemia de COVID-19”, se spune în petiție. Autoritățile nu au venit cu o reacție, dar comisia de sănătate a decis la sfârșitul săptămânii, pe fundal de creștere a îmbolnăvirilor, un fel de lock down, cu închiderea teatrelor, prezentarea de teste negative la intrarea în țară, trecerea învățământului pe internet și sistare parțială în transport. La fel, festivalul internațional de muzică “Mărțișor”, care începe pe 1 martie, a trebuit să treacă integral pe internet.
Newsmaker.md publică, sub titlul “Povestea unei dezinformări”, un articol despre cum administrația Prezidențială a fost nevoită să dezmintă o știre falsă despre purtătoarea de cuvânt a președintei Maia Sandu, care ar fi declarat că nu este adevărat că vaccinul Sputnik V a fost înregistrat în Moldova, în pofida comunicatului Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Totul s-a întâmplat pe 26 februarie, când agenția Reuters a publicat știrea, care a fost preluată de presa rusă, dar și de liderul socialiștilor Igor Dodon, care a acuzat-o pe Maia Sandu de minciună. Contactată de NM, Sorina Ștefârță, purtătoarea de cuvânt a șefei statului, a explicat că nu a făcut o asemenea declarație și că va cere ca știrea să fie dezmințită. Din articol rezultă că la mijloc a fost o neînțelegere, iar Stefârță ar fi dezmințit acuzația lui Igor Dodon la adresa Maiei Sandu că ar fi încercat să preseze neînregistrarea vaccinului rusesc de către agenția medicamentului, nu decizia prorpiu-zisă a acestei agenții de a înregistra vaccinul. “După ce a apărut comunicatul privind autorizarea vaccinului, nu m-a mai întrebat nimeni la acest subiect, cu atât mai mult Reuters. Nu știu de unde au luat aceste informații”, a precizat Sorina Ștefârță.