Linkuri accesibilitate

Poziția Beijinului la o eventuală invazie rusă în Ucraina


Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping. Beijing, 4 februarie
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping. Beijing, 4 februarie

În Statele Unite, administrația și alte surse continuă să susțină că este probabil ca Rusia să atace Ucraina, aceste anticipări căpătând pe alocuri și reprezentări concrete cum ar fi cea că forțele rusești ar putea ocupa Kievul în câteva zile, făcând pâna la 50 de mii de victime, în rândurile populației civile. Întregul scenariul unui atac este respins la Moscova ca fiind alarmist și fals, dar între timp acumularea de forțe rusești la frontiera cu Ucraina continuă, ceea ce poate însemna că, indiferent de intențiile sale finale, Vladimir Putin dorește să mențină presiunea.

În lipsa unor informații concrete însă, experți continuă să încerce să anticipeze planurile liderului de la Kremlin și după ce acesta s-a întâlnit, în contextul Olimpiadei, cu omologul său chinez Xi Jinping. Analiști presupun că cei doi lideri și-au coordonat politicile, dar e greu de spus în ce direcție.

Pe termen scurt, o invazie ar deranja Beijinul, care dorește ca atenția lumii să se îndrepte asupra jocurilor, dar după acea – cred unii experți – un atac ar putea conveni Chinei, în condițiile în care ar focaliza atenția vestului într-o altă direcție decât estul Asiei și în special Taiwan. Pe de altă parte, Xi preferă să nu își exprime public sprijinul pentru o incursiune militară rusă în Ucraina, pentru că asta ar aliena și mai mult Uniunea Europeană, un client important pentru produsele chineze. Dar dacă invazia s-ar materializa atunci rămâne de văzut dacă China ar respecta sancțiuni impuse Rusiei sau restricții de export de tehnologie.

Un alt factor, nu doar psihologic, de luat în considerare este poziția autorităților din Ucraina, care se tem că vocile alarmiste din Occident și în special Statele Unite au deocamdată un impact nedorit asupra dezvoltării țării. O țară aflată în mijlocul acestui război al nervilor este mai puțin atrăgătoare pentru investitori. Asta l-a făcut pe președintele Zelenski să spună de curând când Departamentul de Stat a dispus evacuarea personalului neesențial al ambasadei: „Sincer vorbind, americanii sunt mai în siguranță la Kiev, decât la Los Angeles”, el descriind situația legată de Ucraina ca pe un „joc diplomatic complex”.

Dar există și în Ucraina voci îngrijorate, seriozitatea situației fiind ilustrată și de încercările de mediere venite din Franța sau Turcia. Între timp, în afara masării de forțe militare, Rusia continuă campanii de dezinformare și atacuri cibernetice, împotriva Ucrainei și unor entități din Occident.

XS
SM
MD
LG