Zgâitul este hărțuire
La sfârșit de vară, în stațiile transportului în comun din Praga, oraș cu peste un milion de locuitori, se pot vedea imagini despre un fenomen vechi, dar după unii prea puțin discutat: folosirea vagoanelor MHD (așa se numește compania de transport în comun) ca loc de „vânătoare” pentru cei numiți în ultima vreme „prădători sexuali”.
Cele mai mari ecouri le-a stârnit panoul de campanie pe care scrie: „Zgâitul este hărțuire”. Autorii campaniei spun – pe scurt – că nu este OK a te uita fix la cineva, mai ales dacă persoana respectivă îți dă de înțeles că nu dorește asta.
„Unde am ajuns?!” – strigă, în replică, pe rețele și în presa cu simpatii de dreapta, criticii campaniei. „Nu mai avem voie acuma nici să ne uităm la cineva?!”
Fostul ministru de Finanțe de centru-dreapta al Cehiei, Miroslav Kalousek, a scris pe rețele că în spatele campaniei s-ar află cei „frustrați” că la ei nu se uită nimeni. „Dacă nu te zgâiești la mine, apoi să nu te zgâiești la nimeni!”, a „tradus” mesajul, cu sarcasm, politicianul cunoscut printre altele pentru opoziția lui față de egalitatea conjugală.
Campania și-a găsit cel puțin un critic și din rândul politicienilor-femei. „Am întrebat cunoscuții și mi-au spus că în transportul public îi deranjează mai mult decât privitul vorbitul la telefon, despre chestiuni intime, cum ar fi starea sănătății sau banii”, a spus senatoarea Daniela Kovářová, și ea cunoscută, ca și Kalousek, ca apărătoare a „valorilor tradiționale”.
Fenomenul nu trebuie minimalizat, nici tabuizat, spun însă inițiatorii campaniei.
Potrivit datelor Oficiului pentru Egalitate de pe lângă guvernul Cehiei, cu hărțuirea s-a întâlnit în mijloacele de transport în comun fiecare a treia femeie și fiecare al zecelea bărbat. Cam o treime dintre cei care au fost martorii unor asemenea incidente nu au reacționat în niciun fel.
„Ajunge!” ar trebui să ajungă
Autorii campaniei din transportul praghez spun că o mare problemă este că oamenii din jur nu reacționează, asta inclusiv pentru că nu știu cum.
O posibilitate, spun psihologii care au ajutat la campanie, este să spui persoanei agresive: „Ajunge!”, „Destul!”. Dacă însă nu avem curajul să facem asta, ajută și măcar să întrebăm victima: „Sunteți OK? Vă pot ajuta?”. Dacă nu vrem să ne implicăm direct și personal, putem încerca să distragem atenția, de pildă întrebând pe cei angajați în incident cât e ceasul sau cum putem ajunge într-o stație anume.
Zdeněk Hřib, fost primar al Pragăi, actualmente șeful departamentului de Transport la Primărie, spune că autorii campaniei în niciun caz nu vor să „școlească” femeile, țintele predilecte ale hărțuirii, cum să se comporte sau, și mai rău, să se îmbrace ca să nu provoace agresorii.
„Mesajul campaniei este: acest gen de comportament (agresiv) nu va fi tolerat în MHD”, a spus Hřib.
Progresul social există
În spatele campaniei din transportul public al Pragăi se află organizația neguvernamentală cehă Konsent.
„Noi muncim de opt ani să facem ca respectul și consensul să fie baza fiecărei interacțiuni”, a declarat directoarea organizației, Johanna Nejedlová. Ea a amintit că recent au fost încununate de succes eforturile de a actualiza definiția violului în legislația cehă – înlăturând cerințele care descurajau victimele să denunțe asemenea fapte.
„În privința transportului în comun – a mai spus activista – accentul trebuie pus pe implicarea celor din jur, nu doar pe schimbările sistemice.”
Cât de gravă este situația din mijloacele de transport în comun ale Pragăi a explicat detaliat – poate prea detaliat pentru unii puritani - Radan Šafařík, de la Oficiul pentru Egalitate: „Peste 20% dintre călători s-au confruntat cu tentative neprovocate de mângâiere, sărut sau altfel de apropiere fizică; 19% au fost nevoiți să asiste la acte de masturbație, cu mâna sau în alt mod, iar 6% au fost siliți să aibă relații sexuale sau au scăpat în ultimul moment de viol. Victimele sunt cu predilecție femeile”.
Pe fundalul acestor cifre, protestele celor care se simt „castrați” de asemenea cerințe, mai ales de aceea cu zgâitul, proclamând un nou asediu asupra „valorilor tradiționale” și „sfârșitul dreptului la flirt”, par și mai ridicole, cum a explicat într-o postare pe rețele criticul de film praghez Kamil Fila, premiat recent pentru activitățile sale feministe.
„Este o campanie împotriva egoiștilor și demenților care nu pricep semnalele comunicaționale obișnuite și consideră posibilitatea de a se uita la cineva drept dreptul lor, chiar dacă persoana respectivă nu este pentru ei vreo ființă umană cu emoții, ci un simplu obiect. Cu zgâitul dvs. nu vă exprimați interesul pentru o persoană, ci îi dați de înțeles că nu vă pasă că o transformați, împotriva voinței ei, într-un fetiș” - a scris Fila.
Campania vizuală împotriva hărțuirii din transportul praghez se încheie la jumătatea lunii septembrie.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te