Linkuri accesibilitate

Președinta Maia Sandu salută inaugurarea noii administrații americane


„Exista adevărul și sunt minciuni” - Președintele Joe Biden își ține discursul de inaugurare, Washington, 20 ianuarie 2021.
„Exista adevărul și sunt minciuni” - Președintele Joe Biden își ține discursul de inaugurare, Washington, 20 ianuarie 2021.

Preşedinta Maia Sandu, şi-a exprimat miercuri, într-o postare pe Facebook, speranţa că, după învestirea lui Joe Biden, Statele Unite „vor rămâne un prieten şi un partener apropiat al Republicii Moldova".

În 2011, în calitatea lui de atunci de vice-președinte al SUA, Joe Biden a vizitat Republica Moldova, care în acei ani era un lider promițător al reformelor și democratizării în regiune. Într-un discurs ținut în fața a mii de oameni la Chişinău, în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet, Joe Biden i-a îndemnat pe moldoveni să-şi continue calea reformelor democratice şi integrării europene, asigurându-i că Statele Unite le vor fi alături pe acest drum.

Biden s-a referit în 2011, la Chișinău, și la sprijinul Statelor Unite pentru soluţionarea problemei transnistrene, spunând că Republica Moldova trebuie să-şi menţină suveranitatea şi integritatea teritorială. „În ceea ce privește Transnistria, America a susținut și va continua să susțină o soluționare, dar nu orice fel de soluționare, ci una care să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei, în hotarele ei recunoscute internațional. Viitorul Transnistriei este în interiorul Moldovei, alături cu comunitatea europeană. Cetățenii Moldovei merită ca această dispută, care divizează țara de prea multă vreme, să se încheie,” declara noul președinte american, Joe Biden, în calitatea sa de vicepreședinte, cu ocazia vizitei de acum aproape 10 ani în Republica Moldova.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG