Linkuri accesibilitate

Președinta socialistă a parlamentului a convocat o ședință a biroului permanent a forului legislativ


Președinta socialistă a parlamentului, Zinaida Greceanîi
Președinta socialistă a parlamentului, Zinaida Greceanîi

Președinta socialistă a parlamentului, Zinaida Greceanîi, a convocat o ședință a biroului permanent a forului legislativ, miercuri dimineața, după mai mult de două luni în care deputații nu au mai avut nicio ședință plenară. Ședința la care se va stabili agenda următoarelor două săptămâni are loc pe fundalul încercărilor președintelui în exercițiu Igor Dodon să consolideze o majoritate parlamentară favorabilă, după înfrângerea sa categorică în alegerile prezidențiale de duminică. Lider informal al socialiștilor care formează cea mai numeroasă fracțiune parlamentară, Dodon contează pe sprijinul grupului „Pentru Moldova” creat recent de transfugi de deputați ai Partidului Șor pentru a asigura o majoritate parlamentară la limită guvernului Chicu. Niciun alt grup parlamentar, inclusiv foștii aliați ai lui Dodon din Partidul Democrat, nu a acceptat să meargă la consultări propuse de acesta. Celelalte partide parlamentare au spus că sprijină sub diferite forme apelul Maiei Sandu, președinta aleasă duminică cu aproape 58% din voturi, la dizolvarea parlamentului și convocarea de alegeri parlamentare anticipate.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG