Linkuri accesibilitate

Președintele ales american Joe Biden continuă tranziția spre Casa Albă fără cooperarea administrației Trump


Joe Biden, președintele ales al Statelor Unite.

În Statele Unite, președintele ales, democratul Joe Biden a declarat marți că echipa sa continuă să pregătească tranziția spre o nouă administrație care își va începe mandatul pe 20 ianuarie 2021 deși președintele în exercițiu, Donald Trump refuză să se recunoască învins. O cutumă fără implicații juridice dar cu implicații administrative, pentru că tradițional, până la inaugurare, echipele președintelui ales și al celui în exercițiu cooperează pentru a asigura o tranziție lină a puterii.

Marți, Biden a avut o serie de convorbiri cu lideri europeni, între care premierul britanic Boris Johnson, cancelara germană Angela Merkel și președintele Franței, Emmanuel Macron.

Până acum, China și Rusia sunt marile puteri care nu l-au felicitat pe Biden pentru victoria în alegerile prezidențiale. La Moscova, purtătorul de cuvânt la Kremlinului a spus că Putin ar așteptat rezolvarea litigiilor juridice legate de alegerile americane.

Între timp, președintele Donald Trump continuă să vorbească de presupuse „fraude majore” în alegerile din 3 noiembrie fără a aduce dovezi iar plângerile înainte de echipa sa de campanie până acum, în justiție, nu au scos la iveală nici o fraudă de acest gen.

Cu toate acestea, liderii partidului republican – cu câteva excepții – sprijină linia președintelui, refuzând să recunoască victoria lui Biden. Secretarul de stat Mike Pompeo declara marți chiar că „tranziția de la administrația Trump, la Trump decurge lin”.

La Washington se speculează că această tăcere ar fi legată de alegerile pentru două locuri de senatori în Georgia, care vor avea loc la începutul lui ianuarie și care vor decide dacă republicanii își mențin controlul asupra Senatului. Miza fiind atât de mare, se speculează că partidul republican are nevoie de sprijinitorii președintelui Trump și nu vrea să se delimiteze de acesta, pentru moment.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG