Linkuri accesibilitate

Președintele american Donald Trump și Prima Doamnă, Melania, sunt infectați cu noul coronavirus


Donald și Melania Trump pe aeroportul din Cleveland, înainte de prima dezbatere prezidențială, 29 septembrie 2020.
Donald și Melania Trump pe aeroportul din Cleveland, înainte de prima dezbatere prezidențială, 29 septembrie 2020.

Casa Albă spune că președintele american Donald Trump are „simptome ușoare” de Covid-19 și continuă să lucreze după ce fost testat pozitiv pentru coronavirus, o evoluție care amenință să dea peste cap ultima lună a campaniei electorale prezidențiale.

Șeful de cabinet al Casei Albe, Mark Meadows, le-a spus reporterilor că președintele și prima doamnă, ambii testați pozitiv la Covid-19, se află la Casa Albă și au o stare de spirit bună.

„Președintele nu este incapacitat. De fapt, lucrează de la reședință”, a declarat agenției Reuters un înalt funcționar de la Casa Albă.

Cu doar câteva ore înainte de anunțul legate de testele sale pozitive, Donald Trump afirmase că pandemia este aproape terminată în Statele Unite. Adversarul său electoral pentru alegerile prezidențiale din 3 noiembrie, fostul vicepreședinte democrat Joe Biden, îl acuză pe președinte că a încercat să distragă atenția de la ceea ce el numește un „răspuns eșuat la Covid-19” care a dus la moartea a peste 200.000 de americani.

Mulți oficiali ai Casei Albe care au fost în contact cu președintele Trump au fost supuși testelor, dar amploarea focarului poate să nu fie cunoscută încă deoarece pot trece câteva zile până când o infecție poate fi detectată printr-un test.

În vârstă de 74 de ani, Donald Trump a minimizat amenințarea reprezentată de pandemiei și a purtat arareori o mască, a primit mesaje de însănătoșire de la politicieni americani și lideri mondiali. „Cu toții am primit aceste vești cu mare tristețe”, a declarat președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, care a spus că își va „intensifica” rugăciunile pentru sănătatea președintelui.

Joe Biden a spus că și el și soția sa Jill ii trimit „gânduri” pentru o recuperare rapidă.

Medicul președintelui, Sean Conely a precizat, într-o declarație de presă, că președintele și soția sa „se simt bine și intenționează să petreacă perioada de carantină la Casa Albă. Fiți liniștiți, mă aștept ca președintele să continue să lucreze în perioada convalescenței”.

Vicepreședintele Mike Pence, relatează BBC, a declarat că marți a fost în contact cu președintele Trump, la Casa Albă. Ulterior a anunțat că testul său a fost negativ.

La fel și contracandidatul democrat al președintelui, Joe Biden, și acesta a anunțat că testul său este negativ. Biden a fost cu Trump în același studio marți, când au avut prima dezbatere televizată, în cadrul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 3 noiembrie.

Consiliera prezidențială Hope Hicks, 30 septembrie 2020
Consiliera prezidențială Hope Hicks, 30 septembrie 2020

Colaboratoare apropiată a președintelui Trump și a soției acestuia, Hope Hicks se afla la bordul avionului prezidențial împreună cu Donald Trump când acesta a zburat marţi la Cleveland, în statul Ohio, pentru a participa la dezbaterea electorală cu Joe Biden.

De asemenea, Hicks a mers cu el miercuri în Minnesota pentru un miting de campanie.

Hicks este una din puținele consiliere ale președintelui care poartă mai des mască de protecție, au declarat persoane din anturajul ei cotidianului NYT, dar a fost văzută des în public, fără mască, în apropierea președintelui american.

Până la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie mai sunt 32 de zile. Pentru moment, întrunirile electorale sunt suspendate și nu se știe dacă în două săptămâni va mai avea loc a doua dezbatere electorală dintre Donald Trump și contracandidatul democrat Joe Biden.

Statele Unite sunt una din cele mai afectate țări din lume de pandemia de coronavirus cu peste 200 de mii de decese legate de Covid-19 (aproape o pătrime din victimele înregistrate la nivel global) și peste 7,2 milioane de cazuri de contaminare.

XS
SM
MD
LG