Linkuri accesibilitate

Președintele american Joe Biden, în vizită la Bruxelles, la summitul NATO


Joe Biden
Joe Biden

Președintele american Joe Biden a ajuns la Bruxelles, pentru a participa la summitul NATO din 14 iunie, continuându-și turneul său european dedicat restabilirii relațiilor transatlantice cu partenerii Washingtonului, după patru ani tumultoși ai predecesorului său Donald Trump.

Biden se va alătura reuniunii celor 30 de lideri din Alianță și va avea o întâlnire privată cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, într-un moment în care relațiile dintre cele două țări NATO sunt deosebit de tensionate.

După ce din 2018 liderii din țările NATO nu au mai avut întâlniri față în față, inclusiv din cauza pandemiei, acum agenda este una foarte încărcată, incluzând între altele retragerea trupelor din Afganistan, relațiile cu Rusia și China, cheltuielile pentru apărarea comună.

Recent, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că summitul are loc într-un moment crucial pentru Alianță și pentru securitatea colectivă, și că acesta reprezintă o „oportunitate unică” de reînnoire a relațiilor. Fostul președinte american Donald Trump a criticat adesea NATO și chiar a amenințat că Statele Unite vor ieși din Alianță. Participând la summitul G7 de la weekend din Marea Britanie, succesorul său Joe Biden a reafirmat că Statele Unite „se întorc” și se reconectează cu aliații săi.

Unul din scopurile summitului de la Bruxelles este obținerea progresului în privința noului concept strategic numit și NATO 2030, lansat după ce Trump a spus la îndoială relevanța alianței de securitate. Noul cadru este de așteptat să fie adoptat în 2022.

XS
SM
MD
LG