Linkuri accesibilitate

Președintele Igor Dodon: să decidă partidele și să-şi asume şi riscurile


Liderii PSRM şi PDM la consultările de la președinție
Liderii PSRM şi PDM la consultările de la președinție

După a doua rundă de discuții pentru crearea unei majorități parlamentare, liderii PD și PSRM au spus că își doresc „o guvernare stabilă”, dar vor continua discuțiile.

Președintele Igor Dodon a găzduit astăzi discuții pentru crearea unei majorități parlamentare între aliații săi socialiști și Partidul Democrat, dar perspectivele rămân la fel de cețoase ca în prima zi după alegerile din februarie. Dodon, fără de care nu poate fi instalat un nou guvern, a insistat că nu o să accepte o majoritate formată din transfugi. Această declarație pe care o tot repetă a fost pusă până acum în contextul speculațiilor că PD ar vrea să dezbine fracțiunea socialiștilor ca să formeze majoritatea. Astăzi Dodon a spus însă că este îndreptată și împotriva blocului ACUM. Liderii blocului au refuzat să dea mâna cu Dodon la prima lor întâlnire, săptămâna trecută, iar la cea de azi nu s-au mai dus deloc, chemând ei deputații la discuții alternative pentru crearea unei alianțe antioligarhice.

Ultima rundă de consultări mediată de șeful statului nu a produs o majoritate parlamentară formalizată. Experții înclină să creadă că parlamentul se îndreaptă totuși spre formarea unei guvernări, încercând să evite anticipatele nedorite de toată lumea. Dar nu e limpede deocamdată dacă va fi coagulată o alianță de guvernare sau un guvern minoritar. Fruntașii democrați și cei socialiști, care au participat la discuții, au ajuns la concluzia că au viziuni comune pe palierul social, dar îi despart divergențe de natură politică.

„Obiectivul PD rămâne același: de a crea pe cât se poate de repede un guvern stabil, responsabil şi eficient. Noi vom analiza cu multă atenție toate posibilitățile şi oportunitățile de a crea această guvernare din această perspectivă”, a declarat liderul PD, Vlad Plahotniuc, după consultările cu socialiștii, mediate de Igor Dodon. În ajun, democrații au anunțat că au elaborat deja un program de guvernare ce va fi publicat cât de curând.

Mai rezervați s-au arătat socialiştii, care în ultima vreme primesc tot mai multe semnale că Moscova nu ar agrea coalizarea lor cu democraţii lui Plahotniuc.

„Ce avem de ales din această situaţie politică creată? Ori se creează o guvernare care va fi una stabilă, ceea ce de fapt aşteaptă toată ţara, sau mai mergem încă o dată la cetăţeni să ne judece. Acum urmează să convocăm organele de conducere a PSRM, ca să consultăm ce decizie urmează să o luăm ulterior”, a precizat lidera PSRM, Zinaida Greceanîi.

Ea a infirmat că între PSRM şi PD ar exista deja o coaliţie informală.

„Nu am discutat despre careva coaliţie. Nu am discutat despre careva candidaturi la o oarecare funcţie şi nici nu poate fi la această etapă. Este prematur, până nu este creată o majoritate parlamentară.”

Preşedintele Igor Dodon a spus că nu va mai intermedia discuții între partide pentru formarea majorității parlamentare şi că de-acum e rândul partidelor să discute, iar el va reveni în proces ca să numească premierul de-îndată ce se va forma noua majoritate parlamentară:

„Puteți crea o majoritate parlamentară, creați-o, după care consultăm candidatura la prim-ministru. Nu puteți, atunci dizolvăm parlamentul şi mergem la alegeri parlamentare anticipate. Nu aş da preferință la această etapă niciunui scenariu. Ei vor decide. Să-şi asume şi riscurile în acest sens. Acum sunt rezervat referitor la crearea unei majorităţi parlamentare. Cred că suntem 50 la 50 pentru alegeri parlamentare anticipate sau crearea unei majorităţi.”

La discuțiile cu liderii partidelor, mediate de Igor Dodon, 2 aprilie 2019
La discuțiile cu liderii partidelor, mediate de Igor Dodon, 2 aprilie 2019

Atât şeful statului, cât şi fruntașii socialişti şi democraţi au criticat partidele Blocului ACUM pentru că n-au participat la discuții, organizând propriile consultări în parlament pe tema pachetului de legi anti-oligarhice, cum le numesc autorii. Lidera socialiștilor Zinaida Greceanîi a spus că nu au fost invitați ca fracţiune de blocul ACUM. Democratul Vlad Plahotniuc a spus că partidele blocului ACUM au pus orgoliul şi încăpățânarea mai presus de interesul cetăţenilor. Iar şeful statului Igor Dodon a calificat discuţiile lansate de ACUM drept o încercare a atrage transfugi.

La discuţiile din această dimineaţă iniţiate de blocul ACUM s-au prezentat doar trei deputaţi din Partid Şor, partid ce s-a declarat în opoziţie în noul legislativ şi nu fusese invitat la consultările de la Președinție. Deputaţii blocului ACUM au refuza însă să discute cu deputaţii formaţiunii lui Ilan Şor, replicându-le că locul lor nu e în Parlament, ci în puşcărie.

Blocul ACUM a anunţat în ajun că nu va merge la întrevederea cu şeful statului, deoarece nu vrea să stea la o masă cu PD, pe care îl acuză de capturarea statului.

XS
SM
MD
LG