Linkuri accesibilitate

Prețul gazului, „negociat cu sudoare, perseverență și cu un efort internațional considerabil” (Laurențiu Pleșca)


Revista presei de la București.

Presa din România: Ce și cât a câștigat R. Moldova în negocierea prețului la gaze?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:14 0:00
Link direct

Eticheta „tineri și neexperimentați”, pusă de unii comentatori guvernanților de la Chișinău imediat după încheierea contractului pe cinci ani cu Gazprom, e întoarsă pe dos de Radu Popescu în editorialul Ziarului de Iași: „tineri și experimentați” ar trebui să li se spună, pentru că au trecut cu bine un test greu. Maia Sandu și Natalia Gavriliță au făcut exact ce trebuia : imediat ce Gazprom a anunțat că va sista livrarea de gaze, s-au adresat altor potențiali furnizori. Li s-a răspuns favorabil. Au și făcut prima achiziție de gaze dintr-o altă sursă decât compania rusă, așa că semnarea acestui contract a presupus cedări tocmai din partea rușilor, iar asta s-a văzut bine în presa străină.

Prețul de 450$ mia de metri cubi, considerat mare de unii, „a fost negociat cu sudoare, perseverență și cu un efort internațional considerabil”, scrie și Laurențiu Pleșca, a cărui analiză este preluată de mai multe publicații online (Spotmedia, Hotnews și Aktual24 printre ele). Articolul își propune să demonstreze dependența de politic a prețului stabilit de Gazprom în relația cu Republica Moldova (exemple din diferite perioade). Prețul a fost renegociat an de an, iar momentele de răceală între Rusia și Moldova se văd foarte bine în graficul acestui indicator, or actualul contract nu mai prevede renegocieri. Laurențiu Pleșca consideră că rușii au cedat de dragul Transnistriei, pentru că nu există gazoduct între Chișinău și Tiraspol, iar Gazprom n-ar putea aproviziona regiunea decât prin Ucraina.

CNA n-a facut nimic atunci când grupări mafiote au capturat statul

În zilele trecute am amintit aici comentarii de presă care reproșau Maiei Sandu că la conducerea Centrului Național Anticorupție se află încă directorul pus de Igor Dodon. Azi, Aktual24 face știre din declarațiile de ieri ale președintei despre apropiata evaluare a activității CNA de către Parlament. „CNA n-a facut nimic atunci când grupări mafiote au capturat statul. (…) când dezinformarea și manipularea au acaparat toate instituțiile, CNA nu face nimic pentru ca să investigheze și să elucideze finanțarea ilegală a unor instituții media”, a spus Maia Sandu.

La București, criza politică a coborât tonul comentariilor de presă de la revoltă la deprimare. Vasile Ernu, în Libertatea: „Am stricat, am destrămat, am distrus şi vândut aproape tot. În urma acestor procese pe care le-am înfăptuit cu un entuziasm morbid şi tâmp, a survenit o fragmentare şi o disoluţie socială fără precedent”, iar de aici a apărut „insensibilitatea şi nesimţirea socială care fac să nu mai existe viaţă socială şi duc, în definitiv, la o moarte politică totală”.

„Indiferent cum se închide criza politică, cu o refacere a coaliţiei PNL-USR-UDMR sau cu apariţia unei noi tulpini de Uniune Social-Liberală, mare parte din răul pe care l-a produs deja societăţii e de nereparat”, citim în comentariul lui Pavel Lucescu din Ziarul de Iași.

Tot aici îl citim și pe Alexandru Călinescu: „Am sperat (…) că se vor putea pune în sfârşit în aplicare proiectele şi reformele atât de necesare României. (…) dar preşedintele l-a luat în braţe pe Florin Cîţu: o pasiune subită (…) în care intră și o mare doză de irational”. „În ciuda costumelor impecabil croite, Iohannis (a fost mai tot timpul) într-o haină care nu i se potrivea. O spun cu regret pentru că, astfel, noi toţi am mai ratat o şansă”.

XS
SM
MD
LG