Linkuri accesibilitate

Premierul Florin Cîțu cere demisia șefei spitalului incendiat din Constanța


Premierul României, Florin Cîțu, a anunțat vineri că i-a cerut primarului PNL din Constanța, Vergil Chițac, să o demită pe directoarea Spitalului de Boli Infecțioase, unde s-a produs incendiul în care au murit șapte oameni.

Premierul a spus că l-a demis pe președintele Agenției de management în sănătate, Vlad Teodor Berbecar, care fusese pus în funcție de USR PLUS. Cîțu l-a acuzat pe Berbecar că nu a verificat starea spitalului din Constanța. Un incendiu puternic a avut loc vineri dimineață la secția de terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța soldat cu moartea a 7 persoane.

În dimineața de vineri în spital se aflau 113 pacienți, dintre care 10 internați la Terapie Intensivă. Pacienții evacuați au fost transferați la celelalte spitale din municipiu. Președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj după tragedia din Constanța: ”Din păcate, statul român a eșuat în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”.

Ministrul Sănătății de la Bucuresti Cseke Attila a declarat că ” este un incident nefericit, și cauza va fi stabilită de specialiști.”, iar managera spitalului, Stela Halichidis a spus citata de G4media că: ”Nu exista nimic în priză în afara de instalațiile medicale”.

Este al treilea incendiu mortal într-un spital din România în mai puțin de un an.

Mai multe aici.

XS
SM
MD
LG