Linkuri accesibilitate

Premierul Ion Chicu: Maxi-taxiurile și-au depășit deja era lor


Premierul Ion Chicu
Premierul Ion Chicu

Comentând protestul proprietarilor de microbuze din capitală, care nu au ieșit pe majoritatea rutelor luni dimineață, premierul Ion Chicu a spus că acest tip de transport public este ceva „depășit”. „În opinia mea, maxi-taxiurile și-au depășit deja era lor”, a spus premierul, citat de IPN, după întâlnirea de luni a conducerii țării.

Chicu a mai spus că primăria capitalei trebuie să găsească bani pentru a procura mai multe autobuze și troleibuze, inclusiv apelând la partenerii de dezvoltare. O declarație similară a făcut tot astăzi primarul socialist Ion Ceban. Dar șeful asociației patronilor de microbuze, Oleg Alexe, a spus: „Nu există transportatori capabili să ne înlocuiască pe noi”.

Proprietarii de microbuze cer primăriei dreptul să scumpească biletele, care au prețul de 3 lei pe călătorie fixat din 2006, sau dacă nu, să primească subvenții de la buget. Dar primăria nu vrea să accepte majorarea de tarif dacă microbuzele nu se modernizează, inclusiv prin acceptarea biletelor electronice, și nu respectă un grafic de circulație.

XS
SM
MD
LG