Linkuri accesibilitate

Premierul Sloveniei și-a dat demisia și cere alegeri anticipate


Prim-ministrul sloven Marjan Sarec

Premierul Sloveniei, Marjan Sarec, și-a anunțat astăzi demisia, cerând organizarea de alegeri anticipate. Sarec care a condus aproape un an și jumătate primul guvern minoritar al țării cu două milioane de locuitori, membră a Uniunii Europene, și-a anunțat demisia imediat după ce a făcut un anunț similar și ministrul de Finanțe, Andrej Bertoncelj, din cauza unor neînțelegeri privind reforma asigurărilor de sănătate. „Cu actuala coaliție, nu pot răspunde așteptărilor, dar o voi putea face după alegeri”, a spus Sarec. Fost actor de comedie și jurnalist, el a devenit prim-ministru după ce partidul său, Lista lui Sarec, a participat pentru prima dată la alegerile parlamentare, în iulie 2018, câștigând 13 din cele 90 de locuri ale parlamentului sloven. Guvernul lui Sarec a fost sprijinit de o coaliție a șase partide liberale, care au reușit la formare să scoată din joc câștigătorul alegerilor, Partidul Democrat Sloven, o formațiune populistă de dreapta.

XS
SM
MD
LG