Linkuri accesibilitate

Premierul Ucrainei și-a înaintat demisia


Premierul Oleksi Honcharuk (foto arhivă)

Premierul Ucrainei, Oleksi Honcharuk, și-a prezentat demisia, vineri, la câteva zile de la apariția în spațiul public a unei înregistrări audio în care ar fi făcut comentarii legate de capacitatea președintelui Ucrainei de a înțelege chestiunile economice.

"Pentru a risipi orice îndoială cu privire la respectul și încrederea noastră pentru președinte, am scris o scrisoare de demisie și am trimis-o președintelui pentru a fi prezentată în parlament", se arată în declarația lui Honcharuk postată pe contul de Facebook.

Președinția ucraineană a confirmat primirea scrisorii dar președintele Volodimir Zelenski nu a comentat încă.

Nu este clar dacă înregistrările audio sunt veridice. Una din vocile care se aude pare să fie cea a premierului demisionar, care afirmă că nici el, nici președintele „nu ne pricepem la economie”. Honcharuk susține că este vorba de fragmente, înregistrate în cursul unor ședințe de guvern, și scoase din context.

Honcharuk s-a apărat, spunând că „grupuri influente” vor să lase impresia că nu-l respectă pe președinte. „Nu este adevărat”, a spus Honcharuk.

Opoziția i-a cerut joi demisia lui Honcharuk, spunând că el și cabinetul său îl discreditează pe președintele Ucrainei și exacerbează criza economică din țară.

Parlamentul Ucrainei trebuie să voteze dacă acceptă demisia premierului.

Oleksi Honcharuk era în funcție din august 2019.

XS
SM
MD
LG