La Glasgow continuă, până pe 12 noiembrie, abia începuta conferință COP26 destinată limitării emisiilor de carbon și salvării planetei. Astfel, statele, prin trimișii lor la Glasgow, au decis să se ocupe în sfârșit de despădurire, deși, cum o spune editorialul din New York Times, asta nu va de ajuns pentru a salva planeta. În același timp, liderii lumii au început deja să se întoarcă acasă, după ce și-au făcut speech-urile de deschidere, în vreme ce președintele american Joe Biden a condamnat China și Rusia pentru că nu au venit la Glasgow în persoana președinților (Xi și Putin) și pentru că împiedică progresele semnificative în combaterea schimbărilor climatice.
Boris Johnson, de asemenea, a avertizat că mai avem „un drum lung de parcurs” în lupta împotriva schimbărilor climatice – totul menținând un suspans total în legătură cu potențialul succes – sau eșec – al summitului.
Smells like fish
În același timp, în chestiunea conflictului franco-britanic privind pescuitul, s-a ajuns la un armistițiu, o amânare, până joi, Emmanuel Macron suspendându-și pe moment amenințarea de a impune sancțiuni Marii Britanii pentru că nu acordă suficiente licențe de pescuit navelor franceze din Canalul Mânecii.
Le Monde își deschide numărul de astăzi, 3 noiembrie, cu un mare articol-reportaj în insula anglo-normandă Jersey. Insula se află la numai 20 km de solul Franței și e situată foarte departe de Anglia. Depinde de Franța întru totul, atât pentru vânzarea peștelui și fructelor de mare (principala resursă), cât și pentru electricitate și accesul la porturi, la teritoriul continental. O blocadă franceză ar fi fatală pentru economia insulei (dar și a altor mici insule britanice apropiate, precum Guernsey, unde odinioară Victor Hugo a trăit în exil vreme de 15 ani).
În Franța, în acest timp, continuă la Paris procesul fluviu al acelor făptași supraviețuitori ai masacrelor din 13 noiembrie 2015 (o zi de vineri). A fost pentru prima oară că principalii făptași supraviețuitori ai atentatelor, Salah Abdeslam și Mohammed Abrini, au putut lua cuvântul ca acuzați.
Salah Abdeslam este singurul membru supraviețuitor al comandourilor jihadiste care au făcut 130 de morți și sute de răniți în Paris și Saint-Denis. El a vorbit ieri după o tăcere de cinci săptămâni, timp în care victimele, supraviețuitorii, au luat pe rând cuvântul la tribunal.
Abdeslam, de origine belgiană, s-a descris ca fiind odinioară un „elev bun”, un atlet amator și „deloc un delincvent”, cum o scrie Washington Post, care asistă la proces. Salah Abdeslam s-a descris astfel pe sine, marți, 2 noiembrie, drept un om cu un parcurs neted și „îmbibat de valori occidentale”, înainte de a se radicaliza și de a deveni un fanatic musulman.
„Coborând deseori privirea și vorbind calm, din cușca de sticlă în care sunt ținuți el și ceilalți suspecți, acest francez de origine belgiană a spus că nu caută să „se smiorcăie”, relatează ziarul american. La începutul procesului, în septembrie, el se plânsese, strigând în tribunal că e „tratat ca un câine”. El a spus ieri că odinioară renunțase la orice viață normal, la muncă și societate, „pentru a deveni un luptător al Statului Islamic”. El a continuat însă marți să-și critice condițiile de detenție, comparând iarăși condițiile lui de detenție cu cele ale animalelor, însă de data aceasta s-a arătat „mai puțin agresiv și mai deschis”.
„Este greu să-l asculți și să imaginezi că a participat la o crimă în masă, la un masacru comis în numele islamului”, scrie cotidianul elvețian Le Temps. Întrebat despre bețiile lui în cluburi sau la cazinou, în Bruxelles, el spune: „Am trăit așa cum am fost învățat” în Belgia. „A trăi ca un occidental înseamnă a trăi ca un libertin, fără să-ți faci griji pentru Dumnezeu, făcând ce vrei”, a adăugat el. „Acolo se situează ruptura”, scrie cotidianul elvețian: „Abdeslam „băiatul bun” s-a scufundat, în Molenbeek, în Bruxelles, într-o viață de delincvență și furtișaguri, așteptând sfârșitul lumii și contemplând «declinul Occidentului»”.
«Declinul Occidentului» și politizarea nostalgiei
Pornind de aici, revista lunară franceză Le Monde Diplomatique (care nu are nimic în comun cu cotidianul Le Monde), abordează în proaspătul său număr pe luna noiembrie vechiul refren al „declinului Occidentului”.
Auzim asta tot timpul: Europa e în declin, Occidentul apune, civilizația „iudeo-creștină” e pe ducă. Le Monde Diplomatique arată că lamentația asta durează de un secol. Da, în urmă cu un secol Oswald Spengler publica Declinul Occidentului (Untergang des Abendlandes).
Primul volum al acestei cărți care a creat o formulă eternă, o expresie de lamentație bună de folosit la nesfârșit («Declinul Occidentului») a apărut în 1918, iar al doilea în 1922. Asta înseamnă, scrie Le Monde Diplomatique, că Spengler și-a scris manifestul în timpul primului Război Mondial și la începutul republicii de la Weimar.
„Reflecția lui pesimistă se hrănea din înfrângere, din sfârșitul imperiilor, examinând revoluțiile socialiste, ezitanta democrație parlamentară, totul scris și descris pe fundalul reprimării sângeroase a revoltei spartakiste și al contestării violente a tratatului de la Versailles. Mergând pe linia lui Nietzsche și a lui Martin Heidegger, opera lui Spengler va cunoaște un mare succes, el devenind un om influent, consilier al unor mari magnați ai industriei germane și gânditor major al «revoluției conservatoare», această mișcare teoretică total antidemocratică, dar care se vrea revoluționară, căci este radical anti-burgheză și anti-liberală.”
Un aer de déjà vu?
