Linkuri accesibilitate

Presa din România: Responsabilitatea politică și vaccinul anti-COVID


Revista presei românești

G4Media preia informația Agerpres că, în Federația Rusă, s-a dispus trimiterea de paznici în şcoli după protestele împotriva plasării în detenţie a principalului opozant al Kremlinului, Alexei Navalnîi. Asta pentru că au fost déjà arestați la proteste 205 minori. În afară de paznici, în școli va pătrunde și „personal specializat” care le va vorbi elevilor „pe limba lor”, încercând să-i convingă să nu iasă în stradă. Experimentul se va face în zece regiuni timp de câteva luni, iar ”instructorii” vor primi pe lunar 160 de euro în plus la salariu. Nu se știe ce efect vor avea asemenea măsuri, câtă vreme mai mulți părinți au declarat că, după ce li s-a spus să nu meargă la proteste, mai mulți copii s-au interesat brusc de cazul Navalnîi, așadar efect invers. „Kremlinul luptă să ajungă la noua generaţie, care se informează de pe reţelele sociale, nu prin mass-media controlate de stat. Ca niciun alt politician rus, Alexei Navalnîi, 44 de ani, se bazează pe internet”, scrie agenția de presă dpa citată de G4Media.

Pe site-ul televiziunii digi24 este postată o știre privind decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelensky de a interzice trei posturi de televiziune, considerate a face propagandă pro-rusă. Nu doar că nu mai emit, ci li se retrage și licența pe o perioadă de cinci ani, iar conturile le sunt blocate. „Posturile de televiziune ZIK, NewsOne şi 112 erau considerate în Ucraina drept o portavoce a partidului pro-rus 'Platforma Opoziţiei pentru Viaţă'”, formațiune care, potrivit unor sondaje, ar avea șanse să obțină cele mai multe voturi la alegerile parlamentare.

Imunizarea populației din România împotriva coronavirusului e dată peste cap de anunțurile oficiale care se bat cap în cap. În urmă cu două luni a fost oficializată o „Strategia Națională de Vaccinare împotriva Covid-19”, cu putere de lege, scrie Emilian Isăilă pe site-ul spotmedia.ro. Acum, strategia a devenit ceva de genul „Este foarte important să se vaccineze cât mai multă lume”, după cum a spus luni premierul Florin Cîțu,. A fost vorba că prioritate au cadrele medicale, apoi vârstnicii peste 65 de ani și cei cu boli cronice și abia apoi restul populației. În fapt, a apărut și o categorie vag definită, a „esențialor”, în care au intrat politicieni, primari, angajați ai companiilor de apă, energie și cine mai știe cine. Neclar este și cum va fi cu vaccinul Astra-Zeneca, pe care nemții și italienii nu îl administrează peste 55-60 de ani, pe motiv că a fost insuficient testat. Or România tocmai așteaptă un million și jumătate de doze.

Politicienii își iau porția de critici furioase din partea analiștilor și după reacțiile la incendiul tragic de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Dan Tăpălagă (G4Media) e revoltat că se cere demisia ministrului sănătății, Vlad Voiculescu, care e de o lună în funcție, în timp ce Institutul a fost condus 20 de ani de proaspătul parlamentar Adrian Streinu-Cercel.

Și Andreea Pora scrie în 22 despre cazul Balș : Institutul nu e un biet spital de provincie, ci un loc unde s-a investit masiv. Și atunci ? De ce e frig în saloane încât e nevoie de aeroterme și reșouri ? Cum de primarul general Nicușor Dan îi crede pe cei de la Termoenergetica că nu au fost probleme cu căldura în spital ? Ministrul Vlad Voiculescu este în centrul unei campanii serioase de boicotare a măsurilor pe care le propune în coaliție. Iar președintele Klaus Iohannis e din nou ambiguu : îl va sprijini să reformeze, sau nu.

XS
SM
MD
LG