Linkuri accesibilitate

Presă, internet, propagandă


Media zombie.
Media zombie.

Propaganda a ajuns să înlocuiască guvernarea. Așa înțelege partidul să-și apere liderul. Numai că situațiile similare din istorie au sfârșit prost.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:50 0:00
Link direct

La ce mai servesc oare, astăzi, facultățile de jurnalism din România? Presa scrisă este într-o situație de plâns, cele mai multe posturi de radio transmit doar muzică, televiziunile de știri, cu puține excepții, sunt instrumente de propagandă.

Ziarul „Adevărul” păstrează oarecare independență, e însă subțire și abia dacă atinge tirajul de zece mii de exemplare.

„România liberă” e o umbră a ziarului combativ de odinioară: actualul patron are probleme cu justiția și se ferește să provoace puterea, fapt care a determinat plecarea redactorilor incomozi.

Alte ziare – „Evenimentul zilei”, „Jurnalul”, „Cotidianul” – au circulație cvasi-nulă dar își aduc și ele o anume contribuție când e vorba de ofensive propagandistice.

Contează în primul rând, desigur, televiziunile. Două dintre ele, Antena 3 și RTV, s-au pus necondiționat în slujba coaliției de guvernământ și au ținte foarte precise, ce trebuie distruse prin calomnie și șantaj.

Mai multe emisiuni de la Televiziunea română și de la B1 sunt pe același calapod. Publicul a fost condiționat în așa măsură încât o televiziune de calitate, Digi24, are o audiență scăzută.

Se adaugă fel de fel de site-uri a căror evidentă menire este de a crea confuzie și de a răspândi neadevăruri.

Intensificarea operațiunilor propagandistice se explică ușor. E vorba, în primul rând, de încercarea de neutralizare a justiției.

S-au inventat în acest scop, în parlament, câteva comisii de anchetă al căror obiectiv major este interogarea șefei Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi.

Se urmărește, de asemenea, compromiterea europarlamentarului Monica Macovei, cea care, în urmă cu mai bine de un deceniu, a reformat sistemul juridic iar acum nu-și drămuiește cuvintele atunci când critică puterea de la București.

O mostră elocventă de linșaj mediatic avem chiar în aceste zile, după ce s-a anunțat calitatea de suspect a președintelui social-democrat Liviu Dragnea.

S-a aflat că instrumentarea cazului se datorează unei tinere procuroare. Instantaneu, au început să circule pe internet o mulțime de insinuări abjecte și de acuzații aberante, vizând atât viața intimă cât și activitatea profesională a procuroarei.

Un astfel de discurs are, din nefericire, trecere la un anumit public. Dezolant este însă că puterea recurge la asemenea mijloace. C

um bine spune un cunoscut ziaist, Florin Negruțiu, propaganda a ajuns să înlocuiască guvernarea. Așa înțelege partidul să-și apere liderul. Numai că situațiile similare din istorie au sfârșit prost.

Previous Next

XS
SM
MD
LG